În vizuina suricatelor domnește o mare agitație. Turma de elefanți nu doar că a călcat în picioare grădina de legume a bunicii, dar a și lăsat ceva în urmă. Ceva uriaș: un pui de elefant! Pentru Tăfiți și Ciuf este clar: puiul trebuie să se întoarcă în turma lui cât mai curând posibil.
Dar cei doi prieteni se află în fața unei misiuni cu adevărat dificile… Fragment din carte: "Puiul de elefant Cu siguranță că, fără Ciuf, Tăfiți nu ar mai fi pornit la drum așa ușor. Savana întinsă este mult prea periculoasă pentru suricate. De aceea, este bine să ai un prieten mare și gras sub burta căruia să te poți ascunde. Doar așa Tâfiți este la adăpost de zburătoarele dușmănoase, precum domnul Gogo, vulturul. Și, chiar în acel moment, vulturul își face apariția în zbor. — Carne delicioasă! Ador suricatele! strigă pe un ton ascuțit domnul Gogo și se repede spre ei din văzduh. — Lăsă prostiile! bombăne Tăfiți de sub burta lui Ciuf. N-avem timp de jocuri stupide! "
