Stone Rider

     Adam Stone își dorește libertate și liniște. Își dorește să scape din Blackwater, orașul prăfuit din inima deșertului, în care a crescut. Cel mai mult însă, Stone o dorește pe frumoasa Sadie Blood.
Citește tot rezumatul cărții Stone Rider... Alături de aceasta și de primejdiosul outsider Kane, Adam participă la Raliul Blackwater, o cursă dură, care le pune la încercare atât rezistența fizică, cât și cea psihică. Numai cei mai puternici vor supraviețui. Premiul pus în joc este un bilet spre Baza Spațială și un trai luxos, dincolo de orice închipuire. lar pentru o șansă la această viață nouă, Adam e gata să riște totul...      “Hofmeyr construiește o lume dintr-un viitor sumbru, un tablou deopotrivă sublim și aspru [...] Un roman despre supra-viețuire și despre modul în care o persoană își poate păstra umanitatea într-un mediu dominat de cruzime.” - Publishers Weekly       Fragment din roman:       “Un mic obiect întunecat trece prin fereastră, cu un zgomot putemic ca de explozie. Îi zboară pe deasupra capului și se izbește de suportul de vase, plin cu farfurii din lut, de pe perete. Adam își lăsă în jos capul și își ridică mâinile pentru a-și proteja fața. Suportul de vase cade însoțit de un nor de cioburi. Adam tușește din cauza prafului care se ridică.      Afară, din semiîntuneric izbucnește un chiot triumfător. Încă o fereastră sare în țăndări și un alt proiectil negru zboară în viteză prin aer. Adam se ferește și îl aude vâjâindu-i pe deasupra capului. Proiectilul se lovește de perete și ricoșează pe canapea, unde cade lângă picioarele lui goale. O piatră – rotunjită, netedă, fierbinte de la frecarea cu aerul. Adam o dă la o parte cu piciorul.     Pietre de praștie.     E pe deplin treaz acum. Cu ochii larg deschiși, bâjbâie după pantaloni și după tricou, așezate pe spătarul canapelei. Se rostogolește de pe canapeaua care îi servește drept pat, cu hainele strânse ghemotoc în mână.     Însă nu destul de repede.     Durerea îl săgetează în umăr. Se aude un pocnet asurzitor și o lovitură fulgerătoare îi atinge capul. Adam e trântit pe o parte. Se lovește tare de podea și rămâne întins. Își duce mâna la tâmplă și aceasta devine lipicioasă de la sânge. Nu-i însă decât o julitură. Nu are cum să fie mai mult de atât. Dacă nimerește în plin, o lovitură de praștie în cap înseamnă moarte. De fiecare dată.     Se reazemă de spătarul unui scaun și respira greu. Durerea îi pulsează în cap și în umărul drept. E amețit, buimac. Întoarce capul înspre umăr și vede o pată roșiatică și îngroșată și o vânătaie care se umflă repede.      Alte proiectile zboară prin cameră. Își îmbracă pantalonii, scăldat de o sudoare înghețată.     Voci care strigă. Din ce în ce mai tare. Apoi o altă rafală de pietre intră în zbor prin geamul spart. Toată încăperea răsună de zgomotul lor neîntrerupt. La care se adaugă sunetul de lemn crăpat și de sticla spartă. Iar, în tot acest timp, de afară răsună râsete și înjurături și strigăte.     Adam stă ghemuit, cu spatele lipit de canapea, genunchii strânși la piept, sub bărbie, și încearcă să-și adune gândurile." Citește mai puțin...