Euharistia ca jertfa

    La doar 26 de ani tânărul teolog buzoian Olimp Căciula susținea în 1931 la facultatea de teologie din Atena un strălucit doctorat. Conținutul lui amplificat apărea în același an sub forma unei voluminoase cărți scrise cu remarcabilă erudiție și cuprindere teologică într-o limbă greacă apropiată de cea clasică (katharevusa) cu titlul Dumnezeiască Euharistie ca jertfă.
Citește tot rezumatul cărții Euharistia ca jertfa... Olimp Căciula publică astfel o monografie de pionierat care avea meritul de a fi introdus pentru prima dată în dezbaterea teologică ortodoxă contemporană tema centrală a jertfei euharistice.     Prompt semnalată și elogios recenzată îndată de la apariție atât la Atena, cât și la Paris, cartea a rămas practic necunoscută și nereceptată în România. Valul nedrept al uitării s-a așternut în perioada comunistă și peste acest moment de referință din istoria teologiei ortodoxe române contemporane.     Restituirea ei integrală nu este însă doar un gest obligatoriu de dreptate recuperatoare și de pioasă recunoștință față de luminoasa figură a autorului ei, preotul Olimp Căciula. Așa cum arată în prefața sa pr. prof. Ioan Ica sr, Olimp Căciula face parte din constelația de mari teologi ai Românei Mari ca reprezentant de seamă al „interbelicului” teologic românesc, iar lucrarea sa - exemplară pentru nivelul intelectual al „generației de aur” a teologiei ortodoxe românești din care făcea parte - e o contribuție românească vizionară la reorientarea liturgic-euharistică a teologiei ortodoxe contemporane.      Fragment din volum:       “1. Jertfa prefigurativă a lui Melchisedec     Faptul a avut loc cu două mii de ani înainte de Hristos, și pe scurt este acesta: la întoarcerea lui Avram din campania sa împotriva lui Kedarlaomer și a regilor aliați cu el, și care prin atacurile lor repetate au făcut foarte grea situația fratelui său, Loți, găsindu-se în valea Save, Melchisedec, regele Salemului, a adus pâine și vin și l-a binecuvântat pe Avram și pe Dumnezeu Care i-a dat pe vrăjmași în mâinile lui, iar Avram i-a dat lui Melchisedec zeciuiala din toate prăzile lui (Fc 14, 20). Contrar obiceiului ei, Scriptura nu spune nimic despre proveniența acestui bărbat, ci doar că „era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt" (Fc 14, 18). Acest adaos intercalat mai mult ca să ne atragă atenția importanței actului lui Melchisedec decât să rezolve problema acestui paradoxal personaj, ne dă dreptul să presupunem că aici nu e vorba de o simplă prietenie și de aducerea unei pâini și vin lui Avram și slujitorilor lui spre hrana lor, întrucât Melchisedec nu i-a dus la Avram pâinile și vinul, ci aducându-le l-a binecuvântat pe Avram, dar și pe Dumnezeu Care i-a dat în mâini pe vrăjmașii săi. Din toate acestea e limpede că acest act al lui Melchisedec, legat ființial de calitatea lui de preot al Dumnezeului Preaînalt, a fost un act prin excelență preoțesc. Ca atare, ofranda lui Melchisedec alcătuită din pâine și vin era poate singura victimă sacră potrivită cultului Dumnezeului Preaînalt, al cărui preot era.     Mai târziu, distingând în personajul Melchisedec icoana lui Mesia-Arhiereu, atât Sfânta Scriptură, cât și tradiția iudaică n-au mai făcut nici o mențiune de jertfă lui. Astfel, prin adresarea cu care răspunde Dumnezeu lui Mesia-Arhiereu (Ps 109, 4) Vechiul Testament îl numește „preot în veac după rânduiala lui Melchisedec", iar Epistola către Evrei compară prin expresii foarte reușite preoția levitică cu cea a Marelui Arhiereu Iisus Hristos, descriind insuficientă și nedesăvârairea celei dintâi și prezentând prerogativele, măreția și superioritatea celei de-a doua, arătând astfel pe Iisus drept cel care a ajuns Mare Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec în acord cu Psalmul 109, 4.” Citește mai puțin...