Floarea intunecata

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Acțiunea romanului Floarea întunecată de John Galsworthy, autor al ciclului Forsyte Saga și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, se întinde pe o perioadă de aproape treizeci de ani din viața lui Mark Lennan, un sculptor dintr-o familie engleză înstărită.
Citește tot rezumatul cărții Floarea intunecata... Alcătuit din trei părți, „Primăvara", „Vara" și „Toamna", care corespund tot atâtor epoci din existența personajului principal, volumul surprinde trei mari pasiuni din viața lui Mark, primele două din vremea tinereții și a maturității, pentru două femei mature, iar a treia din vremea vârstei mijlocii, pentru o fată aflată abia la anii adolescenței. Liric și amuzant pe alocuri, prin stângăcia personajelor care nu reușesc uneori să-și exprime sentimentele, romanul lui Galsworthy conține pasaje descriptive remarcabile și impresionează prin structura simetrică a narațiunii, marcă a scriiturii unui mare autor. Fragment din roman: "Băiatul era încă în faza de creștere - și se obosise peste măsură dimineață! Asta explică totul! Își venise în fire foarte repede și se dusese să se culce fără să fie ajutat. Dar ce scenă penibilă pentru el! Nu s-a rușinat nimeni vreodată mai mult decât el de acea slăbiciune neînsemnată. Acum, când într-adevăr se simțea rău, nu putea suporta gândul să fie îngrijit de cineva. Plecase aproape fără să-și ia rămas-bun. Abia în pat își reaminti expresia feței ei când ieșise: palidă și nefericită, părea că-l roagă s-o ierte, ca și când ar fi fost ceva de iertat! Ca și când nu l-ar fi făcut pe deplin fericit atunci când dansase cu el. Ardea de dorința de a-i spune: „Dacă în fiecare zi aș putea să stau măcar un minut atât de aproape de dumneata, atunci toate celelalte n-ar mai conta!" Poate că mâine dimineață își va lua inima în dinți și-i va repeta fraza aceasta. Cum stătea culcat, mai simțea încă o senzație ciudată. Uitase să apropie obloanele de la fereastră și razele lunii pătrundeau înăuntru; dar era prea leneș, prea somnoros ca să se ridice să le închidă. Îi dăduseră cam mult coniac și se vede treaba că de aceea era atât de moleșit. Nu era bolnav, ci doar amețit, ca și cum ar fi visat, ca și cum n-ar mai fi avut nici o dorință de a se mișca. Numai să stea întins acolo și să privească lumina difuză a lunii, să asculte muzica răsunând undeva, jos, departe și să simtă încă apropierea ei, ca atunci când dansase legănându-se, iar în tot acest timp să fie învăluit de mireasma florilor! Gândurile lui se topeau în visuri, visurile în gânduri - toate de neprețuit și fantastice. I se păru că razele lunii se adunaseră într-o singură fâșie. Se auzi o bătaie în ușă, o alunecare, și o siluetă se desprinse din mănunchiul de raze, îndreptându-se spre el. Veni atât de aproape, încât îi simți căldura pe frunte, o auzi cum suspină, șovăie, apoi se retrage fără zgomot și dispare. Chiar atunci se vede că se prăbușise într-un somn fără vise... Ce oră să fi fost când i1 trezise acel delicat ciocănit și-1 văzuse pe profesor stând în pragul ușii, cu o ceașcă de ceai în mână? Se simțea bine tânărul Lennan? Da, se simțea foarte bine - va coborî îndată. Era extrem de amabil domnul Stormer că venise să-l vadă. E adevărat, n-avea nevoie de nimic. Da, da; dar persoanele „schiloade" și „șchioape" au nevoie de îngrijire! În clipa aceea, chipul lui i se păru băiatului foarte blând - profesorul râdea de el, dar nu prea mult. Și fusese foarte gentil că venise și stătuse acolo cât își băuse el ceaiul. Se simțea într-adevăr bine, îl durea doar puțin capul. În timp ce se îmbrăca, se opri de câteva ori, încercând să-și amintească. Fâșia aceea argintie fusese numai lumina lunii? Fusese o frântură dintr-un vis sau fusese, ceea ce era foarte posibil, Anna, cu rochia ei de culoarea luminii de lună? De ce nu rămăsese treaz? Nu va îndrăzni s-o întrebe și nu va ști niciodată dacă amintirea vagă a arsurii de pe fruntea lui fusese sau nu un sărut. " Citește mai puțin...