„Aceste lecții au fost scrise pentru cei care știu puțin sau nu știu nimic despre știința modernă. Împreună, ele oferă o privire de ansamblu concentrată asupra celor mai fascinante aspecte ale marii revoluții săvârșite în fizică în secolul XX și ale întrebărilor și misterelor pe care această revoluție le-a adus la lumină.
Căci știința ne arată nu doar cum să înțelegem mai bine lumea, dar și cât de vastă e dimensiunea a ceea ce încă nu cunoaștem.“ (Carlo ROVELLI) Fragment din carte: "În ciuda unor neclarități, imperfecțiuni și probleme rămase în suspensie, fizica pe care am schițat-o aici oferă o descriere a lumii mai bună decât tot ce am avut în trecut. Ar trebui deci să fim destul de mulțumiți. Dar nu suntem. Există un paradox în chiar miezul felului nostru de a înțelege lumea. Secolul XX ne-a dăruit cele două nestemate despre care am vorbit: relativitatea generală și mecanica cuantică. Din prima s-a dezvoltat cosmologia, împreună cu astrofizică, studiul undelor gravitaționale, al găurilor negre și multe altele. A doua a constituit piatra de temelie pentru fizică atomică, fizică nucleară, fizica particulelor elementare, fizica stării condensate și multe, multe alte domenii. Două teorii darnice, fundamentale pentru tehnologia de azi și care ne-au transformat viețile. Și totuși, ele nu pot fi amândouă corecte, cel puțin în forma lor actuală, pentru că se contrazic reciproc. Un student care dimineață audiază un curs de relativitate generală, iar după-amiaza unul de mecanică cuantică ar putea trage concluzia că profesorii lui sunt neghiobi ori nu s-au învrednicit să comunice între ei de un secol. Dimineața lumea e un spațiu curb în care totul e continuu, după-amiază lumea e un spațiu plat în care cuantele de energie efectuează salturi. Paradoxul este că ambele teorii funcționează remarcabil de bine. Natura seamănă cu acel rabin la care vin doi oameni ca să tranșeze o dispută. După ce-l ascultă pe primul, rabinul zice: „Ai dreptate." Al doilea insistă să vorbească și el, rabinul îl ascultă și zice: „Şi tu ai dreptate." Nevasta rabinului, care l-a auzit din camera alăturată, strigă: „Dar nu pot avea amân-doi dreptate!" Rabinul stă o clipă pe gânduri, apoi spune: „Ai dreptate și tu." Un grup de fizicieni teoreticieni împrăștiați pe cele cinci continente se străduiește din greu să tranșeze chestiunea. Domeniul lor de studiu se numește „gravitație cuantică": obiectivul lor este să găsească o teorie, adică un set de ecuații, dar mai cu seamă o perspectivă coerentă asupra lumii prin care să iasă din schizofrenie. "
