Din Moldova. Tablouri si schite din 1850

 Colecția Istorie cu blazon va aduce o nouă scriere care reunește poveștile de odinioară ale meleagurilor moldovenești.   „Materia acestor lucrări este luată din viața românilor moldoveni și este tratată cu atâta cunoștință de cauză, cu atâta iubire de adevăr și totdeodată cu atâta iubire a românilor, încât ne înfățișează despre țara noastră [...] o icoană credincioasă, care trebuie să contribuie și ea a ne face mai bine înțeleși și mai bine văzuți în străinătate.
Citește tot rezumatul cărții Din Moldova. Tablouri si schite din 1850... [...] Toate sunt scrise cu vioiciune, cu îngrijire pentru amănuntele împrejurărilor reale și, pe lângă unele mustrări meritate, cu bunăvoință pentru noi.” - TITU MAIORESCU, „LITERATURA ROMÂNĂ ȘI STRĂINĂTATEA”, ÎN CONVORBIRI LITERARE, 1 IANUARIE 1882   „Aceasta veche și știută carte a lui Kotzebue are o tinerețe care biruiește vremea și îmbunează toate vârstele. [...] Este o icoană a societății moldovenești, este viziunea pământului iubit dintre Carpați și Prut, așa cum arătau ele la jumătatea veacului al nouăsprezecelea și cum le-a putut prinde un om crescut pe alt tărâm și adus de împrejurări pe meleagurile noastre.” - GALA GALACTION      Fragment din volum:       “O ISTORIE ȚĂRĂNEASCĂ       Satul Pădurica este așezat pe un tăpșan, la malul Siretului. Spre orizontul Apusului se văd din depărtare Carpații, în toată frumusețea lor. Ochiul iubitorului de natură se odihnește asupra lor, plin de recunoștință și de evlavie pentru frumusețea cu care împodobește Dumnezeu pământul. La picioarele munților se întind, udate de Bistrița, Siret și Moldova, câmpiile cele binecuvântate și așa de mănoase încât scutesc pe moldoveni de trei sferturi din munca ce trebuie făcută, în restul Europei, pentru lucrarea pământului.     Satul se razemă de un povârniș ușor; ogoarele se întind spre miazăzi, începând din marginea satului, și merg până la fanăturile înflorite; colnice acoperite de pădure deasă mărginesc moșia de astă parte. Acesta este locul unde sc petrece mica noastră istorie, care începe în ajunul Duminicii Floriilor. Tocmai înnoptează, vântul nici nu adie; fumul se înălță încet prin acoperișul de trestie și paie al caselor; hogeagul este pentru țăran un lux neînțeles, dacă nu necunoscut. Fumul, suindu-se în sus printr-o deschizătură, umple tot locul dintre tavan și acoperiș; porumbul întins acolo e asigurat în contra umezelii, și dacă proprietarul casei a fost destul de fericit spre a putea tăia un rămător, apoi n-are decât să atârne picioarele de un cui și șunca este gata. Liniște adâncă învăluie toată câmpia; țăranii șed cu femeile lor dinaintea ușii caselor mici și scunde; numai ici și colo câte unul își drege gardul grădinii, care iese foarte rar din iarnă fără stricăciuni. Vitele stau culcate și rumegă în ocolul lor; câteva găini întârziate își caută cu grijă culcușul. Totul tace, chiar și câinele ce nu lipsește din nicio gospodărie țărănească; și noaptea se coboară încet pe pământ.     Deodată, se aude un foșnet prin frunzele uscate, drept la marginea fanățurilor, de unde se înălță colnicele acoperite cu pădure. O ființă omenească se arată, din când în când, cu sfială, prin tufărișul abia atins de cea dintâi verdeață și se ascunde răpede iarăși; nu e încă destul de întuneric spre a îndrăzni să iasă nebăgat în samă la loc deschis." Citește mai puțin...