Lapidarea Sorayei

    Lapidarea – un obicei barbar și extrem de crud, transmis din negura timpului până în ziua de azi. O parte întunecată a oamenilor, pe care Freidoune Sahebjam a decis să o prezinte lumii întregi.
Citește tot rezumatul cărții Lapidarea Sorayei...     Mereu supusă, crescută de mică în tradițiile unei societăți rigide, conduse exclusiv de bărbați, Soraya a trebuit întotdeauna să se supună regulilor altora. Căsătorită forțat de la o vârstă fragedă cu un soț abuziv, care decide s-o părăsească și, împreună cu un presupus mollah și un primar maleabil, pune la cale un complot în care își acuză soția că l-a înșelat, Soraya n-a avut practic nicio șansa. Unica ei greșeală a fost faptul că, în fața numeroaselor abuzuri și suferințe, a ales să nu mai vorbească. Tăcerea i-a fost fatală. Singura ei apărătoare, venerabilă mătușă Zahră, a fost neputincioasă în fața isteriei colective care a cuprins mulțimea în acea zi fierbinte de vară.     Lăsând la o parte nedreptatea și duritatea actului în sine, cartea scoate în evidență un adevăr șocant: propria familie te poate trăda pentru a se supune regulilor comunității din care face parte. Totuși, chiar și în fața morții, o femeie nevinovată poate dovedi curaj și demnitate. O poveste tulburătoare despre cruzime, norme rigide, adevăr și iertare.     Freidoune Sahebjam, ziarist de origine franco-iraniană, corespondent de război și scriitor, a câștigat recunoașterea internațională cu această carte care, după ce a fost tradusă în limba engleză, a reprezentat baza scenariului unui film cutremurător: The Stoning of Soraya M.     Fragment din volum:       “Într-o iarnă, Firouzeh, prietenă din copilărie a Sorayei, muri de pneumonie. Lasă în urmă doi copii și un soț, Hashem, băiat serios și muncitor, fierar de meserie și văr al lui Ghorban-Ali. Hashem, la fel ca tatăl lui, repară totul în Kupayeh: căruțe, biciclete, cazmale, ustensile de bucătărie, scripeți de fântână, samovare...     După moartea prietenei ei și văzând tulburarea și zăpăceala văduvului, Soraya decise să-i vină în ajutor. Firouzeh își ținuse casa în ordine; totul era curat și aranjat cu grijă. Însă tânărul tată, care-și pierduse mama foarte devreme și n-avea soră, era incapabil să gătească, să facă cumpărături și să se ocupe de copii.     Soraya era disponibilă. A stabilit, așadar, că se va duce la Hashem de două ori pe zi ca să-l ajute cu treburile casnice. Aceasta era ocazia pe care o aștepta Ghorban-Ali ca să se debaraseze de ea. Cu răbdare, de fiecare dată când urcă din nou în sat, o urmărea, o pândea, o hăituia ca s-o facă să cadă în capcana pe care i-o întindea.     Tânăra femeie, fără să-și dea seama o singură clipă că zilele ei erau numărate de acum înainte, continua să facă drumuri la văduvul lui Firouzeh, ca să se ocupe de copiii lui, fără să-și neglijeze totodată propria casă și familia.     Puțin câte puțin, în sat se răspândiră zvonuri supărătoare despre Soraya.” Jurnalistul franco-iranian Freidoune Sahebjam expune lumii o realitate crudă, o realitate brutală pe care numeroase femei iraniene o înfruntă zilnic luptând pentru încă o zi din viața lor. Într-o societate care tinde spre apogeul patriarhatului, Soraya are neșansa de a se naște în satul Kupayeh, un sat condus de reguli nescrise, supuse doar unei religii extreme care a reușit să acapareze nu doar segmentul politic ci și cel social, economic și militar. După abuzul fizic și psihic din partea unui tată violent, Soraya este forțată să se căsătorească cu un sătean mai în vârstă decât ea, care se va dovedi a fi leneș și agresiv, indiferent și mereu în căutarea unor motive pentru care Soraya ar putea fi maltratată. Din tânăra emotivă Soraya devine o femeie îmbătrânită înainte de vreme, mai erodată cu fiecare conflict și lovitura primită astfel că se resemnează și decide că nu se va plânge vreodată de situația ei. După 10 ani, soțul Sorayei începe să cocheteze cu ideea de a o abandona pe aceasta însă neavând un motiv întemeiat pentru un divorț va începe să ticluiască un plan abject prin care aceasta să poată fi acuzată de adulter. În religia islamică, în plin moment de glorie al lui Khomeini, adulterul din partea femeii se pedepsea prin lapidare. Lapidarea reprezenta o pedeapsă capitală în cadrul căreia femeia, îngropată până la piept în pământ, este lovită cu pietre de membrii comunității. Această metodă avea ca scop spălarea onoarei părinților și fraților acuzatei, dar și recunoașterea publică a faptului că soțul, reclamantul, și-a făcut datoria și merită răzbunarea decisă de ayatollah. Soraya, în urma unui proces scurt, fără martori și fără dreptul la apărare, este condamnată la moarte prin lapidare. Zahra, mătușa acesteia și singura care a fost martora traiului denigrant și umilitor la care a fost supusă nepoata sa, intuiește planul soțului său și demască înțelegerea acestuia cu presupusul amant și mărturia falsă a celui din urmă. Zahra, într-o ultimă încercare de a salva viața nepoatei sale, se prezintă în fața primarului pentru a-i expune cele aflate. Din dorința de a face pe plac bărbaților din comunitate, primarul o ignoră pe femeie și dovezile sale. Cartea lui F. Sahebjam încearcă să sublinieze faptul că obediența femeilor nu provine, așa cum se credea, din indiferență sau ignoranță ci din imposibilitatea de a lupta cu un sistem în care justiția apără doar unul dintre sexe. Ecranizarea cărții a apărut în 2008 și s-a bucurat de același succes pe care l-a înregistrat romanul. Rus Daiana-Adriana, pentru Libris.ro Citește mai puțin...