Pretul libertatii. Insemnari despre revolutia mea

PREȚUL LIBERTĂȚII. Însemnări din revoluția mea Aceste însemnări sunt amintirile mele, ale unei soții și ale unei mame, totodată. Sunt prin excelență subiective, dar drepte, fără să fie însemnările unui istoric.
Citește tot rezumatul cărții Pretul libertatii. Insemnari despre revolutia mea... Dacă voi fi greșit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiți, totuși, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intenție. Cu timpul, amintițile fiecăruia dintre noi se transformă în esențe care nu mai rețin detaliile. Mai am atâtea de povestit, însă, și voi avea și mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman Mama, vino, că e tata la televizor - Termină cu prostiile! - Mamă, îți spun că e tata la televizor! Am venit, l-am văzut și... - Nu se poate să-mi faci așa ceva! - Ce rămâne din istorie după ce ai trăit-o, doamnă Mioara Roman? - Aș minți dacă aș spune că istoria nu este ispititoare când o trăiești. Aventura mea a fost, însă, mai degrabă cea a soției și mamei. Iar când aventura ta personală se conjugă la timpul istoriei, ea poate deveni opresivă. După 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viața și mi-au îngrădit libertatea personală prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia să-mi recâștig libertatea necontenit, cu ziua și cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decât înainte de '89. Am plătit un preț al libertății pe care încă îmi este greu să-l măsor. - Mioară Roman Fragment din carte: "Nici măcar oamenii mături, din funcții de răspundere, cum se zice, nu știau ce au de făcut. Unii dintre ei, în zilele și anii care au urmat, mă întrebau pe mine: „Cum credeți dumneavoastră că trebuie făcut?" Ce să le răspund? Nu am avut niciodată obiceiul acela prost de a mă băga în meseria altuia. „Nu știu ce să vă spun, eu sunt doar profesor. De limbă și civilizația arabă, dacă asta vă ajuta la ceva." Iar când, mai târziu, rareori mi-am spus părerea, în circumstanțe informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativă. Ce aveau oamenii aceștia cu mine? Ce eram eu, în afară de o soție și de o mamă care începea să simtă gustul panicii? De ce mă întrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, încă o dată, cât de iresponsabili sunt acești oameni care ar fi trebuit să știe exact ce s-a întâmplat cu țara și cu societatea românească. Oamenii care ar fi trebuit să acționeze nu aveau habar de nimic. Și s-a văzut mai departe, și se vede și azi, cum oameni iresponsabili se implică fără să aibă habar, nu trăiesc în realitate, indiferent că sunt, așa-zis, de dreapta sau de stânga. Sau poate că trăiesc exclusiv în realitatea propriilor interese mărunte. Nu arată nimeni că l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, în China, că au văzut știrea că un Petre Roman a ajuns prim-ministrul României. „Ia te uite — a zis, ce coincidență! Și pe cumnatu-meu îl cheamă Petre Roman." Și s-a culcat la loc. Rodica era în China și a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase, a sculat-o din nou și i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoașteți?" „Ba da." „El este." Și atunci Rodica a reacționat ca la o ciudățenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? „Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a apărut?!" Asta era și atitudinea unor șefi ai armatei, care așteptau tot timpul ordine de la Victor Stănculescu, că dacă nu mai era șeful mare... Și nu numai a liderilor militari. Toți cei implicați în supraviețuirea nenaturală a vechiului regim funcționau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decât atât, istoria a demonstrat, ulterior, ca și partidele istorice și ce s-a mai creat atunci, ONG-uri și altele, au fost, de la început, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea că și acum se consideră că, dacă ai undeva o legătură în sistem, e foarte bine. Nimeni nu își imagină că Petre Roman era în afara sistemului. Mai mult decât atât, ideea că taică-său făcea parte din vechea nomenclatură este disproporționată față de realitate. Și este cu totul eronată ideea că poziția pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre începând din decembrie '89. L-am întrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarăși?" „Ăăă, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. " Citește mai puțin...