Cartea de față apare din dorința autoarelor de a-și valorifica bogata experiență, pe de-o parte, iar pe de altă parte, de a pune la îndemâna celor interesați un material complex și util. Volumul este un auxiliar didactic destinat elevilor din ciclul gimnazial care doresc să obțină rezultate bune la disciplina Limba și literatura română, prin aprofundarea și exersarea problemelor prevăzute de programele școlare în vigoare.
De asemenea, cartea se adresează cadrelor didactice sau chiar părinților implicați, ca un instrument menit să consolideze abilitățile și competențele necesare oricărui elev aflat în situația de a fi evaluat. Viziunea, atât din partea instituțiilor evaluatoare, cât și din partea potențialilor utilizatori ai acestui instrument didactic, este una pragmatică: la finalul clasei a VIII-a, elevul trebuie să fie capabil să-și stăpânească limba maternă. Se știe că achizițiile cognitive solide sunt baza unei învățări reușite, iar un bagaj lingvistic bine construit vă facilita o bună învățare din partea elevului pe toate treptele de învățământ pe care le va urma. Tot așa, pe cale de consecință, deprinderile greșite (lexicale, lingvistice, semantice, de lectură, ortografie sau punctuație etc.) cu greu (dacă nu imposibil) vor mai putea fi corectate.
