Turcia de la Ataturk la Erdogan

Omul bolnav al Europei, sintagma (balkan) miere și sânge sau butoiul cu pulbere al Europei i se potrivesc astăzi, din păcate, cel mai bine Turciei. Implicarea nefastă în ceea ce a ținut de primăvară arabă, convulsiile interne în privința kurzilor, dorința oficialilor de la Ankara de a se întinde mai mult decât ar fi fost cazul în reconfigurarea zonală pe un principiu ce ține mai mult de nostalgie, denunțarea acordului cu PKK, soldat cu reluarea luptelor interminabile, criza politică internă încheiată cu două rânduri de alegeri parlamentare, intensificarea atentatelor cu bomba, decizia radicală în privința relațiilor cu Federația Rusă sfârșită cu doborârea avionului rus au transormat Turcia într-un stat care nu poate oferi garanții în privința siguranței cetățenilor.
Citește tot rezumatul cărții Turcia de la Ataturk la Erdogan... Implicarea activă în zona balcanică, lupta împotriva mișcării Hizmet, tensiunile din Justiție, scoaterea unor judecători la pensie, mutarea altora dintr-un centru într-altul, la fel ca și în cazul procurorilor sau a polițiștilor, trecerea unor trusturi media cu forța din sistemul privat în cel de stat, luptele la propriu din Parlamentul turc, dorința schimbării sistemului politic într-unul prezidențial, intenția schimbării Constituției într-una religioasă, sunt doar câțiva factori care au transformat un stat prosper, devenit model în lumea arabă, (lucru greu de anticipat având în vedere tarele istoriei) într-unul care traversează o perioadă tumultoasă. - Ionuț Cojocaru Fragment din carte: "Turcii se vedeau neputincioși în fața celor care îi ocupaseră, creștinii reușiseră să ajungă în Constantinopol după aproximativ 500 de ani. Grecii credeau că, aliații au ocupat capitala imperiului pentru ei iar Venizelos să conducă Grecia de la Constantinopol, armenii încurajați de ideile președintelui american W. Wilson sperau la construirea vechii Armenii iar kurzii aspirau la rândul lor la independență. Nu erau acestea ideile exprimate la Tratatele de Pace de la Paris? Turcia trăia cel mai greu moment istoric al său. Războaiele continue de aproape opt ani decimaseră țară, foametea, mizeria se generalizaseră. Nu apărea niciun aliat, nicio urmă de ajutor, Austro-Ungaria se destrămase, Imperiul Țarist nu mai există, Germania nici ea nu se află într-o stare bună. Orașe că Damasc, Ierusalim, Bagdad, Mosșul nu mai făceau acum parte din marele Imperiu. Unitatea islamică dispăruse. Provinciile din sud doreau să se constituie într-un imperiu al tuturor arabilor. Coroborat cu aceste decizii politice, strategii militari au ocupat arterele vitale, liniile de cale ferată, ieșirile la mare. O decizie greșită pentru reprezentanții Marilor Puteri a fost luată prin amânarea deznodământului asupra Turciei, considerând că lucrurile în ceea ce o privește pot aștepta; problema Puterilor Centrale fiind mai arzătoare. În țară, supărarea Sultanului pe mareșalul Izzet Pașa pe motiv că nu îi arestase pe cei responsabili, în viziunea multora — Talaat, Enver și Djemal — ci chiar le înlesnise fuga pe vapoare germane în loc să îi judece și să-i execute, l-a făcut pe mareșal să-și dea demisia. Scopul Sultanului era de a-și recâștiga bunăvoința concetățenilor prin această decizie. Mai mult, executarea celor trei nu era logică, mai ales că niciun oficial din Europa nu mai punea problema vinovaților de război. Jocurile politice au rămas a fi jucate de cele două tabere, cea a Sultanului, care îl numise la conducerea marelui Vizirat pe Tevfik Pașa, fost ambasador la Londra, dar în vârstă de 80 de ani și cea din jurul lui Mustafa Kemal care spera să construiască un cabinet național, fără partide. Generalul a reușit să-l convingă pe mareșalul Izzet Pașa să accepte funcția de vizir într-un eventual cabinet. Planul generalului se baza pe voturile parlamentarilor, care dacă nu-i dădeau votul de încredere lui Tevfik, urma să-înt pună Sultanului voința poporului. Având prieteni printre parlamentari se putea spera în realizarea planului. Prietenul său, Fathi Bey a discutat și l-a încredințat că intenția să vă fi realizată. De teamă că în viitor generalul va profita de Cameră, au votat pentru susținerea lui Tevfik. Rămas fără ajutorul Parlamentului, singura soluție rărnașă era o discuție cu Sultanul. Sultanul a profitat de acest avantaj și l-a primit pe Mustafa Kemal în timpul ceremoniilor, dorind să apară în public alături de acesta cu scopul de a arăta lumii că generalul Kemal nu este împotriva Sultanatului. După festivități, audiența care a durat peste o oră, a trezit curiozități. În fond Sultanul dorea să-l câștige și să-și asigure tronul: „m-am convins că comandanții și ofițerii din armată au mare încredere în dvs. îmi puteți da asigurarea că din partea armatei nu se întreprinde nimic împotriva mea?" Gneralul a dat asigurări că nu se organizează nimic împotriva să: „După câte știu, nu există în momentul de față niciun motiv pentru comandanți și ofițeri a se ridica împotriva Tronului. Pot chiar să declar cu siguranță că Majestatea Voastră nu are a se teme de nimic". Totuși, neliniștit, Sultanul a stăruit: „Nu vorbesc numai de azi, ci și de mâine, și... de tot viitorul. Sunteți un comandant inteligent și înțelegător. Sunt convins că vă veți servi de influență dvs. pentru a vă lămuri camarazii". " Citește mai puțin...