In jurul exilatiei la Sinaia, Bucuresti, Venetia

    Volum apărut cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta       Pe lângă prefața lui Gabriel Bădea-Păun și introducerea semnată de Alain Quella‑Villéger, volumul cuprinde un interesant text despre București al Reginei Elisabeta, două texte despre Carmen Sylva semnate de Pierre Loti, o selecție din corespondența celor doi, o bogată bibliografie și 32 de pagini de fotografii.
Citește tot rezumatul cărții In jurul exilatiei la Sinaia, Bucuresti, Venetia...     “Istoria relației dintre Pierre Loti și Regina Elisabeta a României, influențată evident de discursul fascinat al scriitorului însuși, a fost povestită în general ca o întâlnire magică între „două suflete de elită”, după formula lui Léopold Stern, care adaugă: „Erau destinați fatalmente să se cunoască și să se aprecieze”. Ceea ce nu este deloc sigur.” (Alain Quella‑Villéger)     Fragment din volum:       “Ajunsă în trăsură, a trebuit să salut fără încetare, ceea ce te zăpăcește prea mult pentru a-ți mai îngădui să privești pe îndelete, mai ales atunci când și cel mai mic zâmbet devine un efort și când fiecare mișcare a ochilor îți trezește o durere până în adâncul capului. Totuși, pe lungul drum de la gară până la oraș, iar apoi prin oraș până la palat, am văzut case care păreau prea mici pentru locuitorii lor, oameni care păreau că ating cu capul acoperișul locuințelor lor, femei cu fuste verzi și albastre care purtau toate cămăși albe ca zăpada și aveau pe cap basmale de asemenea albe, tivite cu dantelă, strânse pe cap, cu câte o garoafă la ureche. (Tot acest alb, la țară ca și în oraș, izbește și surprinde atunci când sosești, până când ajungi să preferi să-l porți tu însuți, pentru că e singura culoare care rezistă la acest soare și la acest praf.)     Ceea ce uimește urechea este că fiecare biserică nu are decât două clopote, iar corul clopotelor este produs de mulțimea bisericilor: mai ales în ziua aceea, bisericile din București mi se păreau nenumărate!...     Piața mare a metropolei, unde a trebuit să mă opresc, era în întregime acoperită cu un baldachin roșu, ceea ce aruncă o lumină fantastică asupra tuturor personajelor adunate acolo ca să mă primească, asupra togilor roșii ale Curții de casație, asupra veșmintelor sacerdotale ale mitropolitului și episcopilor, toți cu bărbi mari albe sau cenușii. Patruzeci de perechi au fost căsătorite pe loc, cu această ocazie. Toate miresele purtau fir de aur în chip de văl...     - „Iată palatul, mi-a spus Regele.     - Unde? Am răspuns.     - Chiar acesta în care intrăm!" zise el zâmbind.     Am înțeles atunci că suveranul face palatul, la fel cum o piatră într-un câmp poate deveni un altar." Citește mai puțin...