Mamele sunt cele care trebuie să le facă pe toate: să crească niște super-copii, să arate mereu trăsnet, să mențină casa imaculată, să fie soții perfecte. În această carte, dr. Meg Meeker se folosește de experiența sa de pediatru și consilier parental pentru a arăta care sunt motivele pentru care mamele suferă din cauza presiunii tot mai mari a așteptărilor celorlalți, precum și efectele pe care le are această presiune asupra sănătății lor emoționale, fizice, mentale și spirituale.
Cuprinzând un set de instrumente și exerciții utile pentru atingerea stării de bine, această lucrare oferă cele mai sigure și eficiente 10 sfaturi pentru o mamă fericită și împlinită, printre care: • cultivarea prieteniilor cu adevărat importante; • identificarea lucrurilor care pot fi achiziționate cu bani (dar și a celor care nu pot fi obținute astfel); • reducerea suprasolicitării – cum să faci mai puține lucruri și să te relaxezi mai mult; • descoperirea credinței și cum poate aceasta să-ți fie de ajutor; • cum să petreci momente de singurătate pentru a te reface fizic și emoțional. Folosind strategiile autoarei, poți fi o mamă fericită și optimistă și îi poți învăța pe copiii tăi să fie cât se poate de buni – nu este această cea mai prețioasă recompensă pentru o mamă? Fragment din volum: “LECȚIA OLIVIEI — CREDINȚA ARE NEVOIE DE GHETE DE MUNTE Trecând prin viață și având ceva experiență, am învățat să fiu extrem de pragmatică. Nu-mi place să-mi pierd timpul și cu siguranță nu o fac nici când vine vorba de timpul altora. De aceea, nu accept noțiunea de credință ca exercițiu intelectual sau o altă idee menită să ne potolească curiozitatea. Iar credința nu are nimic pasiv, nu aștepți ca Dumnezeu să repare în mod magic tot ce nu merge bine. Credința înseamnă să asculți și apoi să treci la acțiune. Credința este mai degrabă o acțiune decât o stare. Nu funcționează decât dacă îți încordezi mușchii. Credința înseamnă a face ceva. Așa cum am văzut în cazul lui Rachel, credința necesită întreprindere, care ne îmboldește să părăsim starea de mulțumire de sine și să acționăm. Credința înseamnă să spunem lucruri pe care am prefera să nu le spunem, apoi să acționăm în numele altuia, când întreaga noastră ființă ar prefera să nu o facă. Credința cere sudoare de mai multe feluri. Mai întâi, ne cere să căutăm îndrumarea lui Dumnezeu. Ceea ce este dificil, mai ales pentru că nu știm cum sună răspunsurile lui Dumnezeu și nici măcar dacă El ne va răspunde. Apoi, de îndată ce credem că am primit un răspuns, credința ne cere să acționăm pe baza acestuia. Nu putem sta liniștiți odată ce instinctul ne spune să mergem înainte și să facem ceva. Când copiii erau mici, nu o dată le-am spus că viața este o serie de conversații telefonice dificile. Sunt multe apeluri pe care trebuie să le dai și înțelegem bine senzația care te roade atunci când trebuie să îți iei inima în dinți și să ridici receptorul. Credința se aseamănă cu senzația aceea. Putem sta și aștepta. Putem aștepta oricât dorim. Eu cred că Dumnezeu este destul de răbdător. Dar, la un moment dat, trebuie să ne mișcăm și să acționăm singuri. Așa funcționează credința."
