Am murit, din fericire. Vol. 4: Purgatorio

    În acest al patrulea volum al seriei "Am murit, din fericire", o găsim pe Oriană în Purgatorio, după o goană nebună în urma căreia și ea, dar și cei ce o însoțesc cad victimele unor noi încercări.
Citește tot rezumatul cărții Am murit, din fericire. Vol. 4: Purgatorio... Cu Abel rănit de moarte și Marc pierdut în Chaos, incertitudinile devin mai zdrobitoare ca oricând.     Acest volum, la fel ca precedentele, te va ține cu sufletul la gură și nu-l vei lăsa din mână până când nu vei întoarce și ultima pagină.     Fragment din roman:       “Am simțit că am ieșit din pădure când am auzit că pașii fugarilor zdrobeau pietris sub tălpi, în loc de iarbă uscată, iar mirosul dulce, binecunoscut, al răului mi-a umplut nările.     Un zgomot puternic, ca răsuflarea unui furnal, s-a auzit dinspre dreapta. Corpul mi s-a zdrelit de prundișul umed. Nemernicii ăia mă aruncaseră iar, fără să țină cont că eram deja era rănită și plină de sânge. La urechi mi-au ajuns niște icnituri îngrozite, bâiguieli înfundate, scrâșnituri de lame ce pătrundeau carnea, mai întâi, apoi se loveau sec de os. Un curent de aer îmi izbea obrajii și un fel de fâșait ascuțit îmi săgeta timpanele. Inima îmi bătea nebunește, iar imposibilitatea de a reacționa în vreun fel mă umplea de groază. Eram prizoniera propriului trup. Moartea nu putea să aibă o misiune mai ușoară decât aceea de a mă lua pe mine.     Însă lovitura de grație pe care o așteptam din clipă în clipă nu venea. Ba chiar, când tumultul dezlănțuit de teroarea celor trăite își pierdu și ultimul ecou infernal și liniștea s-a lăsat, apăsătoare în placiditatea aceea nefirească și pe care mie îmi era teamă să n-o tulbur cu vreo expirație mai șuierătoare, mi-am dat seama că eram singură în viață.     Chiar dacă nu vedeam nimic, simțeam mirosul sângelui și îi auzeam gâlgâitul discret, pe când se grăbea să părăsească trupurile inerte, iar căldura vieții, chiar dacă se pierdea încet în văzduh, încă radia până la mine, înfiorându-mi pielea. Pielea spatelui mă ustură, iar sângele mi se prelingea încet prin zgârieturile adânci. O căldură plăcută mi-a cuprins trupul și mintea, smulgându-mă cu blândețe din scena oarbă. M-am cufundat în ceea ce simțeam, gândind că, dacă aia era moartea, păi, nu era chiar așa de rea. Dacă mi-aș fi putut controla musculatura, aș fi zâmbit, în sfârșit mulțumită și liniștită, după atâta amar de timp." Citește mai puțin...