Manuscris premiat la concursul de debut al Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2016 *** Autorul a citit aproape tot, a parcurs presa, a identificat inedite în arhive, a reconstituit receptarea, de ieri, ca și de azi, pe scurt, a făcut cu mult mai mult decât să încerce a-l readuce pe H.
Bonciu, scriitor original și meritoriu, în atenția unei contemporaneități care îl ignoră în mare, foarte mare măsură. Scrisă bine, cu talent, cartea de față poate deveni convingătoare în pledoaria celor care, mă număr printre ei, socotesc că nu ne putem face o idee corectă la lectura cărților de literatură de azi, dacă nu avem în minte cursul istoric al literaturii, cu alte cuvinte, istoria literaturii, schimbarea standardelor și mutația valorilor, felul în care cei dinaintea noastră au citit aceleași cărți, ca și motivele pentru care lectura lor se deosebește de a noastră, dincolo de gusturi și de mode. - Nicolae MANOLESCU Inteligent concepută, bogat, exemplar documentată, de asemenea bine scrisă, fluent și expresiv, cartea lui DragosSilviu Păduraru e o veritabilă „contribuție” exegetică. Va deveni un titlu obligatoriu de bibliografie în discuțiile nu doar despre autorul în cauză, ci despre întreaga literatură română modernă. - Ion Bogdan LEFTER Marele merit al autorului este de a-l fi scos pe H. Bonciu și dintr-o... scandaloasa uitare. - Vasile SPIRIDON
