Ediție în grijită de Petru Hadârcă. "Teatrul Național din Chișinău este opera de cultură realizată în urma actului Unirii de la 1918. În virtutea unor circumstanțe istorice cunoscute (înfrângerea Germaniei, prăbușirea imperiului Austro-ungar, săvârșirea revoluției bolșevice din Rusia), Chișinăul a avut șansa de a reconectat unui spațiu românesc, în plină efervescentă, al mișcărilor cultural-artistice animate de ideea coeziunii naționale și a sincronizării cu tendințele europene de modernizare.
La inițiativa unui grup de intelectuali și oameni politici ai timpului (N. Alecsandri, Z. Arbore, S. Niță, I. Inculeț, Pan Halippa, St. Ciobanu), susținuți de elanul și acțiunile unor actori, regizori, pictori și scriitori notorii (C. Mărculescu, Gh. Dimitriu-Mitu, O. Goga, V. Eftimiu), în Basarabia, la 1921, s-a înființat primul Teatru Național românesc, care, mai bine de un deceniu, s-a edificat într-o instituție de cultură cu o prezență scenică remarcabilă. În intenția de a aduna materiale pentru un muzeu al Teatrului Național la Chișinău, am ajuns la Arhivele Naționale ale României, în fondurile cărora știam că se păstrează mai multe documente care confirmă și ilustrează eforturile de creare și menținere a unei scene românești de anvergură." - Petru Hadarcă Fragment din volum: “RAMPA, an. VIII, nr. 2708, 17 ianuarie 1927 Tartuffe cu I. Livescu în turnee provinciale Cel care a creiat, alături de Shakespeare, și de Dumnezeu tipuri de oameni eterni, ca tot ce reușește să cuprindă esența ultimă a vieței, Moliere geniul cel mai reprezentativ al Franței și al secolului îndrăgostit de miracolul literar, a pus în galeria de suflete, lângă cel ce urăște pe oameni, lângă avar și pedant, pe cel care e prototipul egoismului, îmbrăcat în haina abjectă a intrigei, a duplicitatei, a răutatei calculate, a cuceritorului imoral de tot ceeace face fericirea altuia: e Tartuffe. Și câtă măestrie în redarea amănuntului, în limpezirea nuanțelor, în reliefacerea infinitului mic sufletesc, în goana complexă a pasiunilor ce frământă sufletul lui Tartuffe, hrăpitor al averei lui Orgon, al virtutei Elmirei, al cinstei bărbatului! Moliere, în Tartuffe, mai mult chiar de cât în Harpagon, a creiat o viață, o viață abjectă, dar reală, profundă, coherența în enorma ei multiplicitate, simplă în complexitatea ei, dreapta ca direcție logică deși întortochiată în linia ei morală. Tartuffe e prototipul ipocriziei, — dar prototip care nu-l găsim în museul monstruozităților sufletești, sub forma unui exemplar ținut în spirt, ci o ființă totdeauna vie, înțeleasă, comunicativă și ruptă din mijlocul nostru — al celor de azi, al celor de ieri, al celor de mâine, căci ceeace umanizează pe Tartuffe, după cum umaniza pe Harpagon — este latura profund omenească, este iubirea ce vine să pună în sufletele lor reci, căldura unei raze de soare... Tartuffe nu este numai un rapace urmăritor de averi, este și un amant înflăcărat, al Elmirei, și aceasta face ca Tartuffe să aparțină familiei — Don Juan, această mare familie care nu va muri nici odată, pentrucă e legată de tot ceeace este mai etern în vălmășagul și frământarea lumei. Actorul experimentat, care se numește Livescu, a avut o ideie care ea însăși dovedește calitatea școalei căreia el aparține, și anume a luat ca piesă de turneu tocmai Tartuffe, în care maestrul a știut să redea cu discrețiune, cu subtilitate, cu o neîntrecută artă a frazărei, cu un simț literar care e produsul culturei sale, un Tartuffe, — Don Juan."
O cronica a Teatrului National Mihai Eminescu din Chisinau 1918-1930
- Autor: Petru Hadarca
- An apariție: 2016 (vezi top cărți)
- Editura: CARTIER
- Nr. pagini: 512
- Categorie: Diverse
