Noul Materic

    Adevărate diamante care ne înfățișează condiția feminină în toate ipostazele ei, asumată cu prețul vieții și al jertfirii hristice pentru aproapele, aceste istorisiri și apoftegme duhovnicești fac parte din moștenirea pustiei, izvorâtă din entuziasmul ascetic și eshatologic al Creștinismului primar.      Noul Materic este un imn de laudă închinat fecioarelor și nevoitoarelor care au murit pentru neprihănire, împărtășindu-ne un spirit plin de optimism înțelepțitor, menit nu numai să nască în cititor sentimentul sublim al străpungerii inimii, al îndrăgostirii de frumos, ci și să întărească etosul bisericesc și viețuirea creștină ale vremurilor noastre și să cultive credința în izbăvire și în iubirea dumnezeiască.
Citește tot rezumatul cărții Noul Materic...     Fragment din volum:       “Un oarecare frate viețuia într-o chilie undeva în Egipt, strălucind prin marea sa smerenie; dar avea o soră în cetate, care trăia în desfrâu, făcându-se pricina de pierzanie pentru multe suflete. Adeseori Bătrânii l-au necăjit pe fratele din pricina ei și au izbutit în cele din urmă să-l înduplece să meargă la ea, spre a o povățui cumva, prin dumnezeiescul har sălășluit în el, să pună capăt păcatului ce se lucra prin ea.     Cum a ajuns la locul cu pricina, unul dintre cunoscuții ei, văzându-l, a dat de știre aceleia, zicând: „Iată, fratele tău este la ușă!" Iar ea, tulburându-se, își părăsi chiar în clipa aceea ibovnicii cărora le slujea și cu capul descoperit ieși grabnic în întâmpinarea fratelui. Și încercând să-l îmbrățișeze, el i-a spus: „Surioara mea dragă și bună, pentru Domnul, fie-ți milă de sufletul tău, căci prin tine mulți își află pieirea; cum vei putea îndura tu chinul cel veșnic?" Cuprinsă de frică, ea îl întrebă: „Socotești că mai e vreo nădejde de mântuire pentru mine în ceasul de acum?" Răspuns-a fratele: „Dacă vrei, mântuirea e cu putință." I se aruncă atunci la picioare, rugându-l cu lacrimi să o ia cu el în pustie. Îi spuse: „Acoperă-ți capul și urmează-mă." „Să mergem", îi zise ea, „mai bine să umblu necuviincios, cu capul descoperit, decât să intru iarăși în casa fărădelegii."     Cum mergeau ei pe cale, povățuind-o și învățând-o despre pocăință și despre cum poate bine-plăcea Domnului, s-a întâmplat să vadă niște oameni venind spre ei, iar el a zis către dânsa: „Pentru că nu toți știu că-mi ești soră, îndepărtează-te până ce vor trece; apoi ne vom urma calea." După ce ea s-a abătut de la drum și străinii au trecut, el a chemat-o: „Să mergem, surioară!" Cum nu i-a răspuns, s-a întors, dar a aflat-o neînsuflețită. A băgat de seamă că tălpile îi erau pline de răni, căci era desculță." Citește mai puțin...