O poetă și un romancier care nu se cunosc decât din scris se îmbarcă pe o corabie imaginară și pleacă în călătorie pe marea gândurilor. Navigând din întrebare în întrebare, cei doi încearcă să ajungă la înțelesurile majore ale așteptării ca temă a vieții, artei și credinței.
Cititorii care îi vor însoți în această expediție vor descoperi odată cu ei și farmecul straniu al imprevizibilului. CUPRINS: • Ora astrală • Pregătiri de plecare • Echipajul • Ținta călătoriei • În jurul lui Ulise • Misterul compoziției • Scrisul ca plutire • Despre naufragiu • Robinson sau civilizarea singurătății • Comorile din adâncuri • Între veghe și uitare • Orizontul așteptării Fragment din volum: “Radu Ciobanu: Din câte țin eu minte, Robinson tratează negustorește binele și râul, în termenii „debitorului” și ai „creditorului” iar această abordare îi pune ordine în gânduri, disciplinându-i temerile într-un scenariu propice atât supraviețuirii cât și redresării. Monica Pillat: Într-adevăr. Iată două exemple: Rău: „Am fost aruncat pe o insulă îngrozitor de izolată, fără nici o nădejde să fiu salvat”, Bine: „Dar sunt viu, nu am pierit că întregul echipaj de pe corabie”; Rău: „Sunt singur, rupt de lume, având toate motivele nefericirii”, Bine: „Dar sunt și singurul dintre toți camarazii mei care a fost cruțat de la moarte; iar Cel care m-a salvat în chip miraculos, mă poate salva din această stare”. R. C.: Recunosc aici temeiul terapiei numite „gândirea pozitivă”, valabil și azi în tratarea depresiei. M. P.: Întrebările la care Robinson are de răspuns pentru a pune ordine în haosul gândurilor privesc motivul dezastrului personal: de ce să mi se întâmple tocmai mie așa ceva?, apoi modalitatea de supraviețuire în condițiile date: cum să rezist? și în final: mă va salva cineva până la urmă? Regăsim în parte aici ceva din sfâșierile lui Iov. Asemenea personajului biblic, Robinson se reazemă, pe credința sa în Dumnezeu, dar, dată fiind alura lui spirituală diferită, aceea de fiu risipitor, eroul lui Defoe are sentimentul acut al vinovățiilor anterioare, pentru care se crede pedepsit. Totuși, în căderea din lume în singurătate, el întrezărește de la început premisa mântuirii. Dumnezeu l-a salvat numai pe el de la moarte, toți ceilalți au pierit. R. C.: Credința este numai unul dintre atuurile care îi dau putința acomodării și a traiului „în pustie”. M.P.: Aveți dreptate. El se salvează, după părerea mea, prin trei mijloace: prin credință, atenție și imaginație. Ceea ce mi se pare mie că face Robinson, în plan simbolic, este un „recurs la memorie” (ca să adaug titlului cărții dumneavoastră, Recurs la rațiune, o alternativă proprie), dar nu în cheia dorului funebru după cele ireversibil pierdute de-a lungul unei vieți, ci printr-o explorare, în sens creator, a amintirilor."
