Nikolaos Matsoukas a fost unul dintre cei mai mari teologi greci contemporani și, fără îndoială, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși din ultimul secol. Cartea de față este un proiect cu totul original.
Nimeni nu a îndrăznit pînă acum o astfel de întreprindere de unul singur. Este vorba despre un comentariu original, despre o lectură în cheie proprie a fiecărei cărți biblice în parte, care oferă o perspectivă unitară a lucrurilor și propuneri de lectură foarte interesante și originale. O recomandăm a fi cea mai generoasă și accesibilă introducere în Sfânta Scriptură pentru publicul larg. Fragment din cartea "Cărțile Bibliei" de Nikolaos Matsoukas: "LEVITICUL În Levitic se continuă descrierea vieții religioase a lui Israil într-o indestructibilă legătură cu comportamentul social, moral, politic și civil al corpului poporului. Și toate acestea se fac prin Moisi și Aaron, în inima pustiei, în timpul dramaticei lor călătorii. Repetările sunt continue, de fiecare dată când sunt amintite elemente noi, de zici că în mod obligatoriu toate cele de dinainte trebuie conexate cu cele noi și cu cele care vor veni. Avem de-a face cu o ataxie, cu o dezordine cu puncte axiale de referință. Dumnezeu este Cel sfânt, Cel curat, eliberatorul. Păzirea poruncilor chiar și în cele mai neînsemnate amănunte leagă poporul cu luminarea dumnezeiască și cu slavă dumnezeiască prin intermediul teofaniilor; este o legătură nu de morală abstractă, ci un traseu istoric extrem de concret, cu coborâșuri și suișuri, într-o dimensiune unitară a naturalului și supranaturalului, a fizicii și metafizicii, fără ca acestea să se separe; în acest mediu ambiant, ascultarea poporului este tămăduitoare; devine și el sfânt, curat și liber - total de-a-ndoaselea se întâmplă prin neascultare. Lucruri concrete ale unui mod de viață! În acest cadru revelator trebuie înțelese - după cum le formulează istoria dramatică a unui popor - prevederile extrem de amănunțite adresate în primul rând familiei preoțești a lui Aaron, adică leviților; prevederi despre comportamentul moral, despre cult, despre lucrurile curate și necurate. Viața socială, morală, politică și civică este exprimată unitar în același corp."