Filosofia meritului

În Filosofia meritului autorul folosește metoda fenomenologică pentru a prezenta evoluția instituțiilor socio-morale care reglementează meritele; autorul propune în acest scop concepte originale, cum sunt ideonomia (sistemul de idei care fundamentează teoretic un sistem de apreciere a meritului); socionomia (sistemul de reguli care legitimează social un merit specific unei comunități) și politonomia (sistemul de norme prin care se instituționalizează juridic meritul politic).
Citește tot rezumatul cărții Filosofia meritului... Tratatul de Filosofie a meritului este structurat în trei părți corespunzător celor trei domenii existențiale în care se manifestă ființa umană, spiritual, social, politic. Lucrarea prezintă în extenso criteriile, principiile și formele de manifestare a meritului, premisele constituirii sistemelor sociale de apreciere a meritului, natura bio-psihică și socio-morală a meritelor precum și caracterul normativ al meritelor politico-juridice. Prima parte abordează sfera meritele cu caracter antropologic, antroponomic și antropocratic. Partea a doua prezintă în extenso meritele cu caracter sociologic, socionomic și sociocratic și partea a treia analizează formele de manifestare a meritului din perspectiva politologiei, a politonomiei și a politocrației. În fiecare capitol se regăsesc argumente logice, etimologice și sociologice care justifică aprecierea unor atribute și calități umane ca merite individuale. Fiecare din cele douăzecișișapte de capitole explică un tip de merit din tripla perspectivă: ideală socială și politică. Fragment din cartea "Filosofia meritului" de Anton P. Parlagi "2. Fundamentele socio-morale Omul obișnuit se reproduce pe sine, dar omul de merit reproduce umanitatea; sistemele sociale de apreciere a meritelor s-au constituit pe baza acestei axiome având în vedere toate calitățile (atributele) biologice, psihice, morale și sociale ale individului. Primul aspect care trebuie clarificat derivă din faptul că sistemul de apreciere are caracter social și de aceea meritele individului nu pot fi recunoscute decât dacă sistemul social le-a instituționalizat ca valori, principii de utilitate socială. Al doilea aspect derivă din faptul că puterea politică (statul) nu recunoaște decât acele merite întemeiate pe drepturi și libertăți legitime, adică instituționaliza-te juridic. Ca urmare meritul a fost corelat numai cu viața biologică, nu și cu viața socială, sau politica în care se manifestă dreptul individului de a se prevala meritele sale. Așadar, individul nu are niciun merit derivat din faptul că există (de la essere = a ființă), ci din faptul că este recunoscut ca ființă socială având drepturi și obligații. Acest sistem de apreciere s-a constituit încă din Antichitate; cea mai bună dovadă este aplicarea, până în zilele noastre, a principiului de drept „infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur". Deși un copil nu s-a născut, el are aceleași drepturi ca și copilul născut, pentru că voința politica recunoaște acesta ficțiune juridică, nu voința individului. Grija față de supraviețuirea speciei avea din cele mai vechi timpuri caracter politic așa cum se poate observa din legislația antică în care procreația apare ca un merit antropologic: normele juridice sancționau acțiunile sau inacțiunile care puneau în pericol supraviețuirea comunității. Revenind la greci trebuie amintit că din momentul în care tatăl își luă copilul în brațe acesta era considerat moștenitor și botezat; botezul, baptiso (de la bațoș = adâncime) era de fapt trecerea de la moarte la viață, momentul în care părintele hotara ca un copil merită să trăiască. Mamele erau apreciate de comunitate, chiar dacă nu se bucurau de drepturi civile și politice; Plutarh în „Viața lui Marcellus" spune că erau venerate într-un templu special din Creta. În Biblie există numeroase pasaje în care se arată că tatăl care și-a luat copilul pe genunchi l-a recunoscut ca urmaș al său. În secolul al XVI-lea T. Campanella în „Cetatea Soarelui", a avansat ideea selecției și a criticat societatea care se ocupă de îmbunătățirea raselor de animale, dar nu se îngrijește de evoluția omului. J. Huxeley a preluat ideea selecției și a susținut că perfecțiunea omului trece prin eugenie legitimând astfel intervenția statului în modelarea tipului de om. Prima lege care incrimina și pedepsea avortul cu închisoare a apărut de-abia în 1861; întreruperea de sarcină era incriminată și de Codul lui Napoleon și mai apoi de toate legislațiile care s-au inspirat din acesta." Citește mai puțin...