Binele făcut din inimă, fără așteptarea unui comision, este cea mai bună investiție a noastră. O binefacere este o împlinire a legii conservării energiei. Sau circuitul Binelui în Natură. Lucrarea Despre binefaceri este o horă a celor trei Grații, în care binele și recunoștința „trec din mână în mână și se întorc la cel ce le-a dat“.
“Lucrurile pe care le ținem în mână sunt trecătoare, ni le pot smulge și soarta, și nedreptatea; binefacerea însă dăinuie chiar după ce s-a pierdut obiectul care a purtat-o“. Dacă lipsește țintă, viața e o rătăcire - Seneca Fragment din cartea "Binele tău e al meu" de Seneca: "4. Vei vedea că celor mai puternici și mai suspuși bărbați le scăpă vorbe care arată că tânjesc după o viață retrasă, o laudă și o preferă tuturor bunurilor lor. Își doresc uneori să coboare de pe acel piedestal al lor, dacă ar putea-o face în siguranță; căci, chiar dacă nimic nu îl atacă sau clătină din afară, norocul se năruie sub propria lui greutate. 2. Divinul Augustus, căruia zeii i-au oferit mai multe decât oricărui altul, nu a încetat să ceară pentru sine liniște și să râvnească la o eliberare din funcțiile publice; toate discursurile lui reveneau mereu la acest punct - speranța lui de a duce o viață retrasă. Cu această dulce mângâiere, chiar dacă amăgitoare, își înveselea truda, anume că va prinde o zi în care să trăiască pentru sine. 3. Într-o scrisoare adresată senatului, în care făgăduise că retragerea să nu va fi lipsită de demnitatea publică, nici nu se va dezice de gloria dinainte, am găsit aceste cuvinte: „Dar acestea pot fi arătate mai falnic prin fapte decât prin promisiuni. Totuși, așteptarea acelei vremi, pentru mine mult dorite, m-a adus în situația sa gust di-nainte ceva din desfătarea ei prin plăcerea cuvintelor." 4. Tihna i se părea un lucru atât de însemnat, încât voia să o anticipeze cu gândul, pentru că nu o putea dobândi în fapt. El, care vedea cum toate depind numai de el singur și care decidea soartă pentru oa-meni și popoare, socotea drept cea mai fericită zivă în care urma să se lepede de măreția sa. Descoperise câtă sudoare storc, pe tot cuprinsul pământului, acele binecuvântări, cât de multe griji secrete ascund."
