Lumina unui nou inceput

De la autoarea romanului-fenomen Oamenii fericiți citesc și beau cafea   Putem fi fericiți când ne mințim pe noi înșine? La aproape 40 de ani, Hortense trăiește la Paris, are o școală de dans și iubește un bărbat căsătorit. Se amăgește că este fericită până într-o zi, când o accidentare o forțează să se retragă în Provence, pentru odihnă. Va profita de acest răgaz pentru a-și face ordine în viață și pentru a-și revitaliza pasiunea? Un roman impresionant despre alegerile care ne pun în situații paradoxale și despre puterea vindecătoare a introspecției.
Citește tot rezumatul cărții Lumina unui nou inceput...   În al șaselea ei roman, Agnes Martin-Lugând face portretul unei femei talentate care, în urma unei întâmplări nefericite, ajunge să-și reconsidere viața și să iubească din nou. Lumina unui nou început e o invitație călduroasă la descoperirea de sine și la o viață împlinită. - Lire   Scrisul lui Agnes Martin-Lugând e o forță descătușată. - Le Parisien   Talentul de povestitoare al lui Agnes Martin Lugând este incontestabil cunoaște în profunzime alfabetul complicat al iubirii. - Le Figaro   După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnes Martin Lugând s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de o casă de producție de la Hollywood. Agnes Martin-Lugând se numără printre primii zece cei mai bine vânduți autori francezi. Cărțile ei s-au vândut în Franța și în lume în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în 32 de limbi. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Viața e ușoară, nu-ți face griji, Îmi pare rău, sunt așteptată…, Fericirea îmi scapă printre degete și Încă aud muzica noastră în gând.   Fragment din romanul "Lumina unui nou început" de Agnes Martin-Lugând:   "Eram la un an de zile de la moartea alor mei, iar eu încă nu-mi revenisem. Nu prea stăteam bine cu nervii, în perioada aia. De multe ori, seara, rămâneam singură în școală, să dansez. În restul timpului, mă prefăceam cât puteam, pentru a salva aparențele, pentru a nu-i îngrijora pe Bertille, Sandro, Auguste și Cathie, cei care avuseseră de tras din greu cu mine ca să nu mă las doborâtă de tristețe. Habar n-aveau ei cât de dezorientată eram, cât de în ceață îmi erau planurile de viitor. Dispariția alor mei îmi aruncase în aer toate reperele. De-acuma însă, era vremea ca prietenii mei să nu-și mai bată capul cu mine și să-și vadă din nou de viața lor. Așa că, atunci când simțeam că durerea și dorul de maică-mea și de taică-miu deveneau prea greu de suportat, dansăm ca să mă descarc, ca să mă scutur, ca să mă cufund într-o emoție brută și să mă regăsesc. Să mă las purtată de ritmul muzicii și al propriului corp îmi făcea nespus de bine. Desculță, cu ochii închiși, ruptă total de exterior, ocupăm întreg spațiul sălii. De data aceea, când se făcuse liniște, rămăsesem în picioare, încremenită, exact în mijlocul încăperii, ca să-mi recapăt suflul și să savurez starea aia de destindere a mușchilor și de uitare, preț de o clipă, a gândurilor negre. Cineva, în spatele meu, tușise atunci încetișor. Mă întorsesem să văd cine era și descoperisem un bărbat pe care nu-l cunoșteam. Nu părea foarte în largul lui, și totuși nu-și ferise privirea, nici nu încercase să dea bir cu fugiții. În sinea mea, trăsesem imediat concluzia că n-arată rău deloc, dar chiar deloc. - Bună seara, spusesem eu făcând doi pași către el. Pot să vă ajut cu ceva? Schițase un zâmbet, numai trecerea mâinii prin păr trădându-i stânjeneală. Mi se păruse foarte apetisant cu fizicul lui de ginere ideal, un pic pe stil victimă și cu expresia aia de puști prins cu mâta-n sac. - Ăăă... da... bună seara... o caut pe o anume Hortense... Era Crăciunul în iulie, tocmai pe mine mă caută. - E în fața dumneavoastră! Dar... ne cunoaștem cumva? - Cred că aș fi ținut minte, mormăise el. Râsese încetișor, ca pentru sine, după care scotocise prin geanta de umăr. - V-am găsit portofelul pe stradă, îmi spusese el întinzându-mi-l. Rămăsesem cu gura căscată câteva secunde bune, uitându-mă la el ca proastă." Citește mai puțin...