Literatura Banatului. Istorie, personalități, contexte. Spirit critic, imensă capacitate de cuprindere pe orizontală și verticală, în spațiu și timp, cultura enciclopedică, expresivitate de prozator – alcătuiesc, toate, echipamentul lui Cornel Ungureanu, pornit în explorarea unui tărâm fabulos.
Teritoriul în care înaintează îți pare cunoscut, dar de fapt el se lasă descoperit pas cu pas alături de temerarul său cartograf. Iar locul acesta minunat de pe harta culturii poartă un nume: Literatura Banatului. - Adriana Babeți Cornel Ungureanu este cel mai important intelectual al Banatului. Critic și istoric literar, conducător și întemeietor de instituții culturale, admirabil profesor și îndrumător de doctorate, se află acum la vârsta sintezelor copleșitoare. Munca și reflecția de o viață își găsesc în volumul de față expresia cuprinderii enciclopedice și a viziunii totalizante. Timbrul și stilul textelor nu aparțin doar unui critic literar extraordinar, ci și unui mare scriitor. - Mircea Mihăieș Literatura Banatului este o „istorie în mers“, care nu exclude, ci își asumă istoriile care au fost și vor veni. Ea trebuie citită lângă Dicționar al scriitorilor din Banat coordonat de Alexandru Ruja, Literatura Banatului. Metamorfozele personajului de Dorin Murariu, Literatura Reșiței de Gheorghe Jurmă. Cronicile literare, pe care critici mai vârstnici sau mai tineri, de la Alexandru Ruja și Ada Cruceanu la Grațiela Benga și Alexandru Oravitan, le publică, săptămânal sau lunar, în revistele de cultură, pot fi adăugiri folositoare unor secțiuni ale cărții noastre. Poate că nicio lectura a foiletoanelor, a articolelor publicate, de-a lungul timpului, în revista „Orizont“, de mine sau de Marcel Corniș Pop, Eugen Dorcescu, Mircea Mihăieș, Lucian Alexiu, nu ar fi inutilă, dacă vrem să înțelegem cum se cuvine literatura Banatului de ieri și de azi. - Cornel Ungureanu
