Undeva, cândva, departe, demult, într-un sat, trăia un băiat, Anastasios, care se îndeletnicea cu făurirea umbrelelor. Atât de mult îi plăcea această meserie, încât punea suflet în tot ceea ce făcea, și din mâinile lui umbrelele chiar prindeau viața.
De fapt, umbrelele se preschimbau în spiritul oamenilor pe care îi alegea. De pildă, umbrela unei persoane vesele se umplea de funde, panglici sau moriști și se coloră în cel mai frumos roșu trandafiriu, dacă era fata, sau în albastru intens, dacă era băiat. Dacă umbrela alegea un om bun, imediat strălucea, indiferent de culoare, iar dacă alegea un om onest, ea devenea transparentă. Când o purta un om harnic, atunci umbrela se colora într-un verde proaspăt cu spițe aurite. Când era purtată de un copil năzdrăvan, umbrela devenea multicoloră, să nu-ți vină să crezi, nu alta!
