Fauritorii pacii

Făuritorii păcii. Șase luni care au schimbat lumea   Recomandată de editorii ziarului New York Times   Carte distinsă cu premiile SAMUEL JOHNSON • DUFF COOPER • HESSELL-TILTMAN • ARTHUR ROSS, acordat de Council on Foreign Relations (Medalia de argint) și PREMIUL GUVERNATORULUI GENERAL AL CANADEI   Conferința de Pace de la Paris, 1919, și încercarea de a pune capăt războiului. Între ianuarie și iunie 1919, după încheierea „războiului care urma să pună capăt tuturor războaielor", oameni din toate colțurile lumii au sosit la Paris pentru Conferința de Pace.
Citește tot rezumatul cărții Fauritorii pacii... Cele mai importante personalități prezente au fost conducătorii celor trei mari puteri – Woodrow Wilson, Lloyd George și Clemenceau –, dar la Paris au sosit mii de alți delegați, fiecare cu propria sa agendă. Regi, prim-miniștri și miniștri de externe, însoțiți de suitele lor de consilieri, stăteau cot la cot cu jurnaliști și lobbyiști, luptând pentru o serie întreagă de cauze, de la independența Armeniei până la drepturile femeilor. T.E. Lawrence, regina Maria a României, Maynard Keynes, Ho Și Min – tot mapamondul avea ceva de rezolvat la Paris în acel an. Lumea nu mai văzuse niciodată ceva asemănător și nici că avea să mai vadă vreodată. O fascinantă lucrare de istorie. – Tony Blair, Guardian   Captivanta… detaliată, justă, mereu vivace, plină de portrete sclipitor realizate. – Allan Massie, Daily Telegraph   Exact genul de carte care îmi place – scrisă alert și condimentată cu o cutezanță bazată pe o erudiție solidă. – Roy Jenkins, Sunday Times   În 1919, Parisul era capital lumii. Conferința de Pace era cea mai importantă chestiune la ordinea zilei, iar delegații – cei mai puternici oameni de pe mapamond. Se întâlneau în fiecare zi. Discutau, dezbăteau, se ciorovăiau și cădeau iar la înțelegere. Încheiau acorduri. Redactau tratate. Creau noi state și noi organizații. Cinau și mergeau la teatru unii în compania celorlalți. Timp de șase luni, din ianuarie până în iunie, Parisul a fost deopotrivă guvern, curte de apel și parlament mondial, nucleul temerilor și speranțelor întregii lumi. Oficial, Conferința de Pace a durat încă și mai mult, până în 1920, însă primele șase luni sunt cele mai importante, căci atunci s‑au luat deciziile‑cheie și s‑a pus în mișcare un lanț de evenimente cruciale. O lucrare magistrală, de o relevanță uluitoare nu numai pentru istoriografia secolului XX, dar și pentru înțelegerea resorturilor și dinamicii lumii de azi.   Autoarea de origine canadiană Margaret MacMillan este un istoric de renume mondial, profesor de istorie internațională la Universitatea Oxford. Și-a obținut doctoratul la St Antony’s College, Oxford, unde mai târziu a ocupat poziția de rector. Anterior a mai fost rector la Trinity College și professor de istorie la Universitatea din Toronto, precum și la Universitatea Ryerson. Eminent expert în istorie și relații internaționale, MacMillan este și un frecvent commentator în mass-media. Este autoarea unor lucrări de mare succes, traduse în mai multe limbi și încununate cu premii prestigioase, precum Women of the Raj, Nixon in China, The Uses and Abuses of History, Extraordinary Canadians: Stephen Leacock, History’s People, The War that Ended Peace: The Road to 1914 (publicată în limba română de Editura Trei, sub titlul Războiul care a pus capăt păcii: Drumul spre 1914). Fragment din cartea "Făuritorii păcii" de Margaret MacMillan: "Data de 28 iunie a intrat în istorie ca o glorioasă zi de vară. De dimineață, garanția anglo-americană de a veni în apărarea Franței în cazul în care aceasta ar fi fost atacată de Germania a fost aprobată oficial, iar francezii au semnat tratate separate cu Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Dacă această garanție avea vreo valoare, era o cu totul altă discuție. House se îndoia că Senatul avea să aprobe acordul: îl considerase întotdeauna o miță utilă pentru francezi, nu un angajament solemn. Și Wilson înclină să-i dea dreptate. "Într-o oarecare măsură, a spus Wilson la o conferință de presă, am cedat pentru a mă înțelege cu francezii în această privință." Era încrezător că garanția nu avea să mai fie necesară odată ce Liga se înființa și devenea funcțională, cu mult timp înainte ca Germania să poată redeveni o amenințare. Făuritorii păcii au sosit cu mașinile la Versailles. (Secretarele delegației britanice au fost mai puțin norocoase, fiindcă au fost îngrămădite, "ca sardinele", în camioane. Drumul - un kilometru și jumătate de la porțile palatului până la intrare - era păzit de cavaleria franceză, care stătea nemișcată în uniformele ei albastre și coifuri de oțel, cu fanioanele roșii și albe fluturând pe vârful lăncilor în bătaia vântului. Din curtea palatului, unde staționau și mai mulți soldați, invitații se îndreptau spre Marea Scară, de-a lungul căreia erau aliniați membrii de elită ai Gărzii Republicane, în pantaloni albi, cizme negre, tunici bleumarin, coifuri strălucitoare de argint cu panaș de păr de cal și săbiile ridicate în semn de salut.  În Sala Oglinzilor, mulțimea - formată din oameni de stat, diplomați, generali, reporteri, câțiva soldați de rând aleși de făuritorii păcii (francezii purtau urmele cicatricilor unor răni îngrozitoare) și câteva femei - zumzăia și pălăvrăgea, luând loc pe banchetele acoperite cu tapițerie roșie. Reprezentanții presei erau înghesuiți în fundul încăperii. Era prima dată când se filma semnarea unui tratat important." Citește mai puțin...