Curs de legislație rutieră. Întrebări și teste Pentru a veni în întâmpinarea dorinței candidaților de a promova examenul pentru obținerea categoriilor AM, A1, A2, A și a categoriei B, a fost elaborat prezentul curs în care veți primi informațiile necesare, cu explicațiile de rigoare structurate într-o succesiune logică, făcând astfel din învățat o activitate plăcută și accesibilă tuturor.
De remarcat este faptul că s-a procedat la explicarea indicatoarelor rutiere, alăturând semnificației acestora obligațiile care revin conducătorilor auto la întâlnirea lor, contribuind astfel la formarea conduitei necesare în trafic, ceea ce reprezintă un atu important în alegerea acestei lucrări față de cele deja existente pe piață, care se rezumă doar la prezentarea normelor rutiere și asimilarea lor prin rezolvarea de teste. Avem convingerea că lucrarea de față vă va fi de un real folos pentru promovarea examenului de obținere a permisului de conducere și o considerăm, totodată, un ghid util, pe viitor, pentru orice conducător auto. Este un volum care merită pe deplin să fie răsfoit și analizat pentru diverse situații din trafic, reprezentând o lectură vie, incitantă, și nu o carte abandonată într-un sertar, printre alte obiecte inutile. - Colonel (r) de poliție ing. Gino-Theodor Bosman, fost șef Serviciu regim Permise de conducere și Examinări din DRPCIV.