Razbunarea iertarii

Patru povești și patru destine ieșite din comun imaginate de Eric-Emmanuel Schmitt pentru a explora sentimentele intense, aproape niciodată mărturisite, care ne determină gesturile extreme. Poate fi definit un om printr-o singură faptă? Și este iertarea mereu posibilă? Acestea sunt întrebările care răsună neîncetat în fundalul poveștilor cu deznodământ implacabil ale lui Schmitt.
Citește tot rezumatul cărții Razbunarea iertarii... Iar autorul le răspunde cu virtuozitatea care e o constantă a scrisului său. -Lire Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viață este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerată Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetiță din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocență. Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010), Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovăție și iertare. Cuprins: • Surorile Barbarin • Domnișoara Butterfly • Răzbunarea iertării • Desenează-mi un avion Traducere și note de Laurențiu Malomfalean Fragment din volumul "Răzbunarea iertării" de Eric-Emmanuel Schmitt: "Laure Maurinier, fiica ei, fusese a treia victimă. Avea douăzeci și trei de ani, își termină studiile de engleză și fericirea i se citea pe chip. Într-o seară, în timp ce își parcă Fiatul la subsolul imobilului în care locuia, bărbatuI apăruse, o violase amenințând-o, iar apoi o înjunghiase în ghenă. Deseori, fără să vrea, Elise retrăia ziua aceea. Telefonul pe care îl ducea cu ea din bucătărie în baie, din salon în cameră, pentru că aștepta să o sune – Laure îi promisese titlul exact al unei cărți despre care vorbiseră în timpul mesei. Mesajele de la miezul nopții: „Draga mea, o uiți pe mama ta cea neștiutoare. Zi-mi numele eseului ăluia, ca să-l folosesc în traducere". Trezirea și primul gest, verificarea telefonului. Apelul de la nouă dimineața. Al doilea, de la nouă și jumătate. Următoarele. La început, cu mesajele, își sfida neliniștea cu umor, treptat însă, o lăsă să pătrundă. Pe la amiază, trăsese concluzia că Laure fie e infectată cu un virus, fie își pierduse mobilul. S-a hotărât să se ducă la ea ca să fie sigură, dar în clipa când intră în lift i-a sunat telefonul. "Ah, în sfârșit!" Număr necunoscut. O voce care se recomandă a fi de la poliție a anunțat-o abominabilul. A rămas paralizată. Fără să înțeleagă. Ofițerul i-a repetat că fiica ei suferise un accident foarte grav, că.... decedase. Dacă s-ar muri de durere, ar fi murit pe loc. Să mori de durere era fără îndoială mai bine decât să trăiest cu durerea. Apoi, secvențele se învălmășeau, insuportabile. Sosi la garsonieră, pe avenue Edgar-Quinet. Mulțimea de gură-cască din piață. Jurnaliștii. Polițiștii. Medicul legist. Urmele de sânge din ghena. Identificarea cadavrului la morgă. Laure, copilașul ei, unicul ei copil, mut, vânat, întins pe un pat de oțel într-o sală ce duhnea a formol, plină de plăgi negricioase. Nevenindu-i să creadă, Elise își atinsese fiica pentru a se asigura că nu mai respira. Îi zgâlțâise umărul. Ce răceala! Ce rigiditate! De atunci, nu își mai putuse niciodată, încălzi mâna. Pe urmă, poveri suplimentare, inutile: articolele din ziare cu numele fiicei sale, sau mai rău, cu fotografia sa. Zâmbea în pozele vechi, iar zâmbetul acela i se părea lui Elise nelalocul lui, atroce. De fiecare dată, se gândea că Laure îi este ucisă din nou. În afară de ea, oare își dădea cineva seama? Asasinul își continuase ororile. Comisese noi crime și se stabilise o legătură între profilul său pervers și cazuri anterioare. Elise făcuse propria sa anchetă. Sam Louis executase cincisprezece victime atunci când a fost capturat. Elise, epuizată, vedea în fiecare niște surori ale lui Laure. Aflând din presa amănuntele vieții lor, devenise mama a cincisprezece fete omorâte. Așa evita ca amintirea lui Laure să o urmărească."   Citește mai puțin...