Rosu si negru. Vol.1+2 - Stendhal

Capodopera a literaturii universale, Roșu și negru, cel mai cunoscut roman al lui Stendhal este la fel de actual astăzi ca și în momentul apariției.   Povestea lui Julien Sorel, tânărul sărac, inteligent și ambițios care își dorește să urce pe scara socială impresionează cititorul modern prin realism și autenticitate.
Citește tot rezumatul cărții Rosu si negru. Vol.1+2 - Stendhal... Dorința tenace a lui Julien de a evada din lumea în care trăiește îl târăște pe acesta pe drumul arivismului și oportunismului, silindu-l să ia decizii la limita moralității.       Subtil și pătrunzător, Stendhal descrie cu măiestrie societatea franceză de după căderea lui Napoleon, făcând un tablou extrem de realist perioadei pline de frământări a Restaurației. Tulburător și emoționant, Roșu și negru este un bildungsroman și totodată o cronică fascinantă a Franței secolului al XIX-lea.   Stendhal studia oamenii ca pe niște insecte ciudate, care trăiesc și mor și sunt animate de tot soiul de forțe fatale. Singura lui preocupare era aceea de a determina natura, energia și direcția acestor forțe. Din punct de vedere uman, nu simpatiza deloc cu nici unul dintre eroii pe care îi crea, ci rămânea mereu deasupra nefericirii și nebuniei lor, mulțumindu-se să-și vadă în continuare de munca lui de disecție și expunându-și pur și simplu rezultatele acestei munci în romanele sale. - Emile Zola Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din cartea "Roșu și negru. Vol.1+2" de Stendhal: "Doamna de Renal observă că el îi vorbea lui Elisa mai des decât de obicei; află că aceste conversații erau pricinuite de penuria mult prea micii garderobe a lui Julien. Acesta avea atât de puțină lenjerie încât era obligat să o dea adeseori la spălat în afara casei, iar fiisa îi era utilă în această privință. Această extremă sărăcie, pe care ea nu o bănuia, o înduioșă pe doamna de Renal; simți nevoia să-i facă mici cadouri, dar nu îndrăzni; această rezistență lăuntrică fu primul sentiment dureros pe care pricinui Julien. Până atunci numele de Julien și sentimentul unei bucurii pure și întru totul intelectuale erau pentru ea sinonime. Chinuită de ideea sărăciei lui Julien, doamna de Renal îi spuse soțului ei că ar trebui facă lui Julien cadou niște lenjerie: - Ce prostie! îi răspunse el. De ce să facem cadouri unui om de care suntem foarte mulțumiți și care ne slujește atât de bine ? Asta ar trebui să facem în cazul că ar începe să-și neglijeze obligațiile și ar trebui stimulam zelul. Doamna de Renal fu umilită de acest mod de a vedea lucrurile; ea nu l-ar fi remarcat înainte de venirea lui Julien. De câte ori vedea ținuta extrem de îngrijită – și de altfel extrem de simplă – a tânărului abate, își spunea: bietul băiat, cum se descurcă oare? Treptat, în loc să fie șocată, simți milă pentru tot ceea ce îi lipsea lui Julien. Doamna de Renal era una dintre acele femei din provincie pe care le poți lua drept proaste în primele cincisprezece zile după ce le-ai cunoscut. Nu avea nici o experiență de viață și nu ținea să vorbească. Înzestrată flînd cu un suflet delicat și disprețuitor, instinctul unei fericiri naturale pe care-l au toate ființele făcea să nu fie atentă aproape niciodată la faptele personajelor grosolane în mijlocul cărora o aruncase hazardul." Citește mai puțin...