Printre toate textele și notele folosite de profesorul meu, Baruch Shalom Halevi Ashlag (numit și Rabash), a existat un caiet special pe care l-a avut tot timpul asupra sa. Acest caiet conține transcrierea discuțiilor pe care le-a avut cu tatăl său, Yehuda Leib Halevi Ashlag (numit și Baal HaSulam), autor al comentariului Sulam (Scara) cu privire la Cartea Zohar, Studiul celor zece Sefirot (un comentariu cu privire la textele Cabalistului Ari) și a multor altor lucrări despre Cabală.
Pentru că nu se simțea bine de Anul Nou evreiesc, în septembrie 1991, Rabash m-a chemat la patul lui și mi-a dăruit un caiet pe a cărui copertă era un singur cuvânt: Shamati (Am auzit). Îndată ce mi-a dat caietul, el mi-a spus: „Ia-l și învață din el.“ În dimineața următoare profesorul meu s-a sfârșit în brațele mele, lăsându-mă pe mine și pe mulți alți discipoli ai lui fără îndrumare în această lume. Moștenind angajamentul lui Rabash de a disemina înțelepciunea Cabală, am publicat caietul său exact așa cum a fost scris, păstrând astfel forța de transformare din text. Dintre toate cărțile de Cabală, Shamați este o creație unică și convingătoare. - Cuvintele lui Dr. Michael Laitman despre Shamati (așa cum apar scrise în cartea Atingerea Lumilor Spirituale)
