Micul Andrei descoperă, în tainicile adâncuri ale Deltei, cât de minunat este Sfântul al cărui nume îl poartă – întâiul chemat Apostol al lui Hristos. Ce alte lucruri fără seamăn i se mai dezvăluie, aici, puteți afla și voi, însoțindu-l: repede, sus, în barcă, să prindem, împreună, răsăritul soarelui! Porniseră, pe fluviu, în amonte.
Cerul, părăsit de lună, apasă, greu, deasupra apelor. În ritmul lin impus bărcii de mâinile pricepute ale Bunicului, alunecau printre nuferi, despicând fâșii de ceață. Stârci, rate, pescăruși și o mulțime de alte păsări mici, pe care copilul nu le cunoștea, se ridicau spre cer, deranjate de trecerea lor. Plecate adânc spre undele frematânde ale Dunării, sălciile păreau că se privesc în oglinzi de argint, să își pieptene pletele de frunze. Din când în când, din înalte tufișuri de stuf, ieșeau și treceau pe lângă ei, alte bărci.
