La frontierele adevarului

Cartea de față și-a propus doar o imersiune în proza lui Ion Coja, personalitate de prim rang a culturii noastre actuale. Și viitoare. Nu am avut în vedere multiplele preocupări ale scriitorului – dramaturg, prozator, lingvist, publicist, om politic etc.
Citește tot rezumatul cărții La frontierele adevarului... –, căci pentru a reliefa întru totul personalitatea impresionantă a profesorului universitar bucureștean este nevoie de strădanii îndelungi, temeinice și laborioase, precum și de acoperit pagini multe. Ne-a captat atenția, și deci ne-am orientat preocupările doar către opera lui, cea încheiată și tipărită, de prozator. Așa cum fiecare latură a identității sale complexe e întru totul reprezentativă, așa și proza sa, numai proză în sine, reliefează statura marcantă și definitorie a scriitorului. O proză elaborată, intens și îndelung gândiță, purtând cu sine marca unei personalități puternice, pe care, poate, numai timpul o va înțelege și o va fixa cu adevărat în locu-i cuvenit. - Florin Șindrilaru Fragment din volumul "La frontierele adevărului" de Florin Șindrilaru: Nicolae Iorga, omul „cel mai scriitoret din lume”. Enigma asasinării marelui savant este încă una dintre obsesiile esențiale ale naratorului și unul dintre scopurile urmărite de protagonist în periplul său euro-american. Cine l-a ucis pe omul „cel mai scriitoret din lume”? Instanța auctorială are suficiente argumente pentru a susține că asasinarea marelui savant, atribuită de obicei legionarilor, nu a fost înfăptuită de aceștia. Iar răspunsul, afirmă Oane, „se pare că nu-l pot afla decât generalizând mapamondial: cine decide? Unde? Unde-și are sediul guvernul mondial? Și din cine este alcătuit?”. Un reproș al Svetlanei, îmbrăcat subtil în călinerii feminine („Pentru Iorga ai plecat în lume, ai ajuns și în America de dragul lui Iorga...”), declanșează și dezvăluie, prin răspunsul lui Oane Șeitan („Nicolae Iorga al tău este nerodul care a scris cel mai mult de când a apărut scrisul și până azi!... Ce zici? Neam de analfabeți, au dat lumii cel mai scribaret potigraf!” — s.n.), dezvăluie deci prețuirea fără margini, dreaptă, pe care profesorul universitar i-o arată marelui cărturar. Din această prețuire se naște și dubiul inițial, dezvoltat apoi asemenea unei avalanșe lente, dar ferme, că asasinarea marelui savant nu a fost o acțiune legionară. Păreri mai vechi și mai noi, puncte de vedere opuse sau, dimpotrivă, convergente, exprimate de voci diferite, cele mai multe drapate în excese de tip partizan, s-au vehiculat pretutindeni. Neuitând și neomițând faptul că „Șeitanii” este o operă de ficțiune, o proză artistică, suntem obligați de importanța problemei și de amploarea dezbaterilor să avem în atenție și să facem trimiteri, directe sau indirecte, și la alte surse: puncte de vedere exprimate în afara acestor pagini. Afirmația cea mai vehiculată, ajunsă (ori impusă) de mult timp că pagina de istorie certă, a fost aceea că marele savant a căzut victima răzbunării legionare. Trebuie avută în vedere însă și afirmația unei alte voci replicante, aceea a lui Gheorghe Mateievici, cum că noi știm „numai ceea ce vor ei, unii, să știe toată lumea”. Nu se poate nega faptul, ne avertizează vocea auctorială, că „istoria” este scrisă adeseori la comandă, ca dreptatea, cea impusă, desigur, e mereu aceea a învingătorului („la raison de pluș fort...”), ca dezinformarea și manipularea au existat și acționat dintotdeauna, ajungând să aibă rolul determinant în interpretarea multor momente ale istoriei și vieții universale. Manipularea se bazează aproape exclusiv pe certitudine indusă, certitudinea e „în mod necesar maniheistă”, ceea ce, din punct de vedere etic, este „una dintre cauzele celor mai groaznice violente umane”." Citește mai puțin...