După plîns nu este o carte ca oricare alta, ci o texterapie, o formă narativă de o intensitate aparte, care surprinde cu mare acuitate sinuosul drum al revenirii la sine parcurs de naratorul personaj.
Sofisticat și inteligent, romanul lui Cristian Fulas spune povestea unui Orfeu contemporan scufundat în Infernul generat de propriile slăbiciuni, dar capabil să descopere, prin scris, o cale de ieșire și de regăsire. - Carmen Mușat După plîns nu este numai povestea infernului de după dependență, a abstinenței, a sevrajului, ci și o carte despre literatură pe viață și pe moarte, literatură ca experiența liminală, despre tensiunea agonală dintre viață și text, despre iluziile pe care literatura le oferă și despre neputința ei (salvatoare!) de a oferi soluții practice. Romanul este scris cu o virtuozitate stilistică de care puțini scriitori contemporani sînt capabili, alcătuind, alături de Fîșii de rușine, unul dintre cele mai reușite proiecte epice ale ultimelor decenii. - Bogdan Crețu Pas cu pas, trecînd de la relatarea aparent anodină a «mișcărilor zilnice» la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizări (auto)ironice în cheie joyceană sau făcîndu-ne să ne gîndim cînd la Blecher, cînd la Burroughs, cînd la Selby Jr., cînd la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neapărat senin: «Nimic nu seamănă mai mult cu umorul decît tragedia pe care o trăiesc eu»), sîntem conduși «la limita lucrurilor și la capătul lumii». Plînsul, cîștigat în urma unei experiențe infernale, poate fi înțeles – chiar dacă naratorul nu insistă – și ca un dar al lacrimilor, ca «fericire» izbăvitoare («Fericiți cei ce plîng!...»), ca reîntoarcere printre cei vii. După plîns: o carte adevărată printre mimicry-urile literare curente. - O. Nimigean
