Caducitatea actului juridic în dreptul public – cel de-al patrulea volum din Seria Tudor Drăganu – abordează un subiect care, deși consacrat în dreptul privat, nu se bucură de o analiză sistematică și unitară în dreptul public, și în special în dreptul administrativ.
Prin acest volum, autorul intenționează să ofere atât studenților, cât și practicienilor un punct de pornire spre înțelegerea noțiunii de caducitate a actului juridic și a locului acesteia în ramura dreptului public. Drumul spre această „aventură” științifică, declară autorul, a plecat de la constatarea că în sistemul nostru de drept public, caducitatea nu există ca atare, cu extrem de puține excepții. Sau dacă există, atunci ea este bine camuflată sub forma altor noțiuni vecine: revocarea, desuetudinea, prescripția, ajungerea la termen, abrogarea. Lucrarea de față marchează primul studiu dedicat în exclusivitate acestei noțiuni, în încercarea de a demonstra importanța sa și varietatea formelor pe care le cunoaște. Structurată în șase capitole, Caducitatea actului juridic în dreptul public oferă o prezentare extensivă a regimului aplicabil, cu trimiteri la dreptul civil și la dreptul administrativ din două jurisdicții diferite, respectiv cea franceză și cea română. Totodată, pe lângă amplele referiri doctrinare atât la literatura de specialitate română, cât și la cea străină, lucrarea cuprinde exemple relevante din jurisprudență, precum și trimiteri la textele incidente din proiectul viitorului Cod administrativ. Dintre aspectele abordate remarcăm: prezentarea generală a încetării efectelor juridice ale actelor administrative, studiul aplicabilității noțiunii de caducitate în dreptul public roman, analiza comparativă a caducității în raport cu alte instituții asemănătoare (prescripția, tăcerea administrației, perimarea). În partea finală, lucrarea expune domeniul de aplicare a caducității în dreptul public, cu incursiuni foarte interesante în materii precum contractul de concesiune, achiziții publice, acte normative sau caducitatea manifestărilor de voință ale electoratului, cât și importanța practică a caducității, alături de propuneri de lege ferendă. La finalul acestei cărți, cititorul va fi uimit să constate omniprezenta caducității în dreptul public: de la impunătorul tratat internațional, până la cea mai nesemnificativă operațiune material-tehnică. Iar dintre cauzele de caducitate, unele sunt comune (decesul, de pildă), iar altele speciale, aplicabile doar la anumite acte din dreptul public (apariția unei incompatibilități). Cu alte cuvinte, lucrarea tratează, printre altele, unitatea conceptului în discuție: dată fiind înfățișarea ei cameleonică, putem concepe caducitatea ca o noțiune monolitică?
