Cu ilustrații de Radu Răileanu Mențiunea specială a juriului la Concursul de manuscrise Polirom Junior, ediția 2018 Romanul Dianei Geacar, Ce văd dragonii, ne-a captivat pe amîndouă încă de la primele pagini, ne povesteam una celeilalte aproape în fiecare zi despre ținutul în care lumea poveștilor atît de îndrăgite de noi și cea a jocurilor pe calculator se contopesc în aventuri fantastice.
Ne-a plăcut pentru povestea actuală care își va purta cititorii juniori într-o aventură cu troli, dragoni, porci-spinoși, pești vorbitori și patru statui cărora li se mai spune și Spaime. Romanul Dianei Geacar și-a găsit locul în colecția Junior, o colecție dedicată copiilor și adolescenților care cred în puterea imaginației și cărora le place să citească poveștile cu creionul în mînă. - Oana Doboși-Potcoavă & Raluca Selejan, Librăria „La două bufnițe” Fragment din "Ce văd dragonii" de Diana Geacar: "Pe un birou înalt se află o uriașă cană de cafea, pe care un măgar cu urechi pleoștite, căzute peste ochi, o învârte cu vârful degetelor. Bineînțeles că are degete. Sunt lungi și acoperite cu păr scurt, cafeniu. - Te-ai gândit și tu să mai vii pe la mine, îmi spune oftând. Ce vorbă e asta? N-am mai fost niciodată pe-aici. - Vrei o cafea? Brumă! - Nu, mulțumesc. Nu beau cafea. - Poate niște ceai? Brumă. - Nu, mulțumesc. Aș vrea să m-ajuți la ceva. Trebuie să găsesc un indiciu. - Ți l-am mai spus o dată. Măgarul oftează iar. - A fost o vreme când eu alegeam cu cine să vorbesc. Și am crezut că am ales bine. Acum, de când am ajuns stăpânul animalelor, trebuie să primesc pe oricine. - Stăpânul animalelor? Dar ce s-a întâmplat cu leul? - L-am dat jos. Făcea prea multă gălăgie. - Și acum locuiți aici, în orașul ăsta? - Păi dacă nu mai avem pădure? Câțiva stropi de cafea sar din cana pe care o tot învârte și apoi aterizează pe coperta îndoită a unui caiet mic. - Dar animalele pe care le-am văzut aici nu sunt animale de pădure, îi zic nedumerită. Mă rog, nu sunt toate animale de pădure. - Așa este. Nu suntem animale de pădure, îmi spune oftând. Suntem animale libere. - Atunci sigur mă poți ajuta. Ce înseamnă: Oare ce doare mai tare? Să te uiți în soare, sau să-i" vezi cum moare? - Hm. Ce-i asta? Vreo lege nouă? Măgarul îmi aruncă o privire pe sub urechile pleoștite. își ridică mâna de pe cana, care se mai învârte pe masă un pic, singură. - Ceva care ar trebui să m-ajute să găsesc următorul indiciu."
