Universul valoric al profesorului. O incursiune În aceste vremuri, că, de altfel, în orice moment istoric al tatonărilor social-instituționale a căilor de urmat, când educația este considerată, de către unii, mai importantă ca oricând sau, de către alții, mai neputincioasă ca niciodată, era inevitabil să nu ne ocupăm de locul și de semnificația profesorului.
Volumul își propune o călătorie în (sub)straturile valorilor, convingerilor și credințele lui. Valorile rămân "inima" filosofiei educației, iar formarea inițială și continuă a profesorilor nu poate să facă abstracție de ele. Practicarea sistematică a autoreflexivității axiologice poate contribui, în bună măsură, la evoluția holistă a profesorului. În concluzie, profesorul nu poate ființa și acționa în afara valorilor. Esențial este, credem, ca el să își cultive, cum știe mai bine și în mod continuu, cele mai alese valori ale umanității, întru slujirea inocenței universului copilăriei și întru susținerea creșterii tinerelor generații în spiritul valorilor de Adevăr, Bine, Frumos și Sacru. - Autorii Din Cuprins: • Valorile. Statut, funcții, tipuri. Procesul de internalizare a valorilor • O posibilă încercare de deslușire a universului axiologic al profesorului • Un posibil model al profilului axiologic al profesorului
