Sa nu razi :((

Să nu râdeți.... Dar nici nu o să puteți. Cartea asta doare, exasperează. O iubire maternă, ca o ură grea. Ura că nu ești Cenușăreasă, oricâți pantofi ai, că universul nu se orânduiește în cercuri concentrice de răsplăți.
Citește tot rezumatul cărții Sa nu razi :((... Că nu stă drepți, la ordinele tale. Pe care nu știi să le dai, fiindcă ai pus re-ul înaintea sentimentului. Fiindcă ai numai răspunsuri și nicio întrebare. Fiindcă virtutea principală pe care o corcolești la piept este despre ce nu ești și ce nu poți, într-o lume care conspiră împotriva ta. A ta, Buricul absolut al pământului. Mama, Gaia, Glia. Tellus Mater. Pântec și mormânt. Nu. Nu o să râdeți. Dar cred că veți simți, trăi, înțelege mai bine fatal/ismul. Cordonul ombilical netăiat la timp de sabia Liberului Arbitru. Personajul acela lipsa din cultura noastră mioritică. Personajul după care tânjim până la ștreangul în care ne atârnăm propria neputință.   Să nu râzi :(( este o experiență limită, ascunsă de obicei de mituri și tăceri. Doare, exasperează. Eliberează. - Mihaela Miroiu, filosof, scriitoare   Pentru proza pe care ne-o propune Raluca Feher putem prelua, într-o formulă redusă, ceea ce a spus cândva un gânditor care a marcat istoria reflecției: să nu râzi, să nu plângi, doar să înțelegi. Și, de fapt, ce avem noi aici? Ceva consistent și, pentru literatura de azi, luminos și incitant. Ceva care, între altele, ne îndeamnă să parafrazăm formula invocată mai sus. Fiindcă despre literatura pe care o face Raluca Feher, cu o siguranță de sine extraordinară, cu nerv, cu o tăietură a frazei care tinde spre o (binevenită pentru proză) precizie de tip chirurgical, și, îngăduiți aceasta, cu grație și șarm, se poate spune imediat și bine-meritat: să nu râzi, să nu plângi, să înțelegi; dar și să admiri, să te bucuri. Și să dai mai departe. Și anume: să te bucuri și să dai mai departe literatura de foarte bună calitate! - Cristian Pătrasconiu, jurnalist cultural   Unii ar spune că Raluca Feher e o publicitară care a văzut lumea. După ce i-am citit cărțile, știu că e o povestitoare dusă cu capul care deschide la nesfârșit cutiutele lumii, căutând un înțeles. Iar ceea ce găsește e, fără excepție, absurd, vesel sau doar înfricoșător. Că e departe, că e aproape, lumea e altfel, dar la fel peste tot: dusă cu capul. După ce citești, te prinzi că lucrurile pe care te-ai bazat toată viața stau invers. Oamenii supraviețuiesc în zeci, sute de lumi cu care sunt obligați să negocieze și cărora li se supun, până la urmă. Cartea de față este o Feher la pătrat. Adică două: autoarea și eroina ei, Diana, care povestește fără să mai scoată un cuvânt (ar fi și greu, cu o funie în jurul gâtului!) istoria eșecului personal. Este un roman, dar și o carte de povestiri, de memorii, o carte dusă cu capul. Pe scurt, nu oferă nicio speranță. Ceea ce însă o deosebește fundamental de tomurile care vestesc sfârșitul lumii e tonul. Iar acest spectacol de cuvinte în mișcare ascunde ceva imobil: omul, incapabil să evadeze dintr-un destin nesuferit. - Florin Iaru, scriitor   În viața reală, Raluca Feher este director de creație la CAP și unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala românească a unuia dintre cele mai faimoase cluburi de presă din lume. În viața ideală, Raluca este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, prin teritorii bătătorite sau încă nedescoperite. Citiți-o pe https://feher.live/.   De aceeași autoare, la Editura Trei au apărut volumele America dezgolită de la brâu în jos I și II și Splendidul loc al fericirii supreme.   Să nu râzi :(( este o carte despre mame și fiice, multe mame și multe fiice care au ajuns să semene cu mamele lor, femei neterminate și femei neîncepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi. Și tot nu mă simt mai bine. – Raluca Feher Fragment din romanul "Să nu râzi :(( " de Raluca Feher: "Mama lui Coșbuc și Mama Elisabetei Bostan. Mame mândre când al mic a luat premiu. E fii-miu, seamănă cu mine, că tac-su e un porc ordinar. Bine că nu a moștenit nimic de la tac-su. Mame cu gladiole și mame cu garoafe, copii împodobiți ca niște cai scoși la paradă, purtând în spate orgoliile părinților, de profesioniști care, dacă știu să facă ceva, apăi știu să facă oameni. - Cu ce vă ocupați, doamna Matei? - Fac oameni. Și încă îi fac bine. Pe Vlad 1-am greșit puțin, că nah, e primul și nu știam cum se face. L-am cam răsfățat, dar acum nu vă faceți griji, îl iau fîn la satâr și o să iasă un băiat perfect, un roman adevărat, care va face cinste patriei sale, Republica Socialistă România. Vlad nu a făcut cinste patriei, deși a fost prins de Revoluția din 1989 la Bistrița și ar fi putut să se remarce în luptă. Dar, ce-i drept, nu a fost nicio luptă. Vlad a stat toată ziua, bună ziua în garnizoană. Chiar și în lipsa luptelor sau poate tocmai pentru că nimeni din unitatea de vânători de munte nu a ieșit pe străzi, populația a fraternizat cu armata spunând: armata e cu noi, armata e cu noi!!! Apoi populația a trimis mâncare și băutură, iar Vlad și colegii lui au stat și s-au uitat la televizor la bătăliile din București și Sibiu, din Cluj și Brașov, au mâncat cârnați și slana și au băut vin roșu, apoi au ciocnit un păhărel de horincă atunci când au văzut înregistrarea cu părinții nați-unii căzând secerați de gloanțe la Târgoviște, și frate-miu s-a întors acasă foarte gras. Prima permisie a fost la cinci luni după Revoluție, se făcuse cât un porc până atunci." Citește mai puțin...