Dorinta

Mathinna, o fetiță aborigenă din Van Dieme`s Land, este adoptată de exploratorul Sir John Frankilin și de soția sa, Lady Jane. Franklin este încrezător că va reuși să o civilizeze pe Mathinna, dar când acesta moare într-o expediție artică, Lady Jane îi scrie lui Charles Dikens, cerându-i să-i apere reputația lui Franklin pe fondul zvonurilor că echipajul său a trecut la canibalism.
Citește tot rezumatul cărții Dorinta... Dikers răspunde prin punerea în scenă a unei piese în care joacă rolul principal - Franklin -, dar se îndrăgostește de o actriță de optsprezece ani. Pe măsură ce rațiunea lasă loc dorinței, granița dintre civilizație și barbarie dispare, iar Mathinna, acum o postituată adolescentă, dispare într-o noapte fatală.   Flanagan combină evenimente istorice parțial cunoscute pentru a crea o ficțiune complexă și captivantă... O demonstrație ingenioasă, profundă și convingătoare a versatilității imaginative a acestui autor pe deplin stăpân pe tehnicile sale narative. - Kirkus Reviews   O meditație asupra puterii dorinței de a transforma viețile. PRoza lui flanagan este plină de măiestrie, eleganță și uimitoare. - Library Journal Fragment din cartea "Dorință" de Richard Flanagan: "- Un om de noblețea lui Sir John se naște o dată la o sută de ani, zise el încercând să-și elibereze mintea de aceste viziuni teribile. Un Magelan, un Columb, un Franklin - ei nu dispar nici de pe pământ, nici din istorie. Lady Jane Franklin cunoștea multă lume, îi mirosea gura și era temută în destule cercuri. Nimeni nu mai știa de câte cuceriri sentimentale avusese parte. Se spunea că e o femeie absolut fermecătoare, dar, privind-o în dimineața aceea, Dickens nu prea înțelegea de ce. În loc de haine negre, de văduvie, purta o rochie verde cu purpuriu și, la gât, un pandantiv strălucitor din porțelan, cu profilul lui Sir John pe fond alb - o coincidență ciudată, gândi Dickens. Ca și cum Sir John ar fi fost deja un sloi de gheață. - Gesticulă tot timpul, parcă era semafor nu o femeie de viță nobilă, îi va spune el mai târziu ami-cului său, Wilkie Collins. Atrăgea atenția amiralilor și a doamnelor din înalta societate asupra unui singur lucru: „Soțul meu nu e mort!" E deplasată sau demnă de laudă această demonstrație de loialitate conjugală? Dar nimeni nu părea imun la mesajul ei - cum să nege Dickens așa ceva? Lady Jane îi povesti despre cum intrase în contact cu cele mai înalte figuri, nu numai din Anglia, ci și din întreaga lume. Toți, de la țarul Moscovei la milionari americani, proprietari de căi ferate, trimiseseră misiuni de salvare, dar fiecare misiune se întorsese cu mâinile goale.  Lady Jane rămânea însă la fel de hotărâtă în dra-gostea ei, în refuzul de a vedea în acel mister o tragedie. Nimic nu făcea să crească mai mult o femeie în ochii englezilor de rând decât refuzul ei de a se lăsa pradă deznădejdii." Citește mai puțin...