Recenzie ”O dorință pentru noi” de Tillie Cole

de | apr. 23, 2023 | Recenzii cărți

Simfonia unei iubiri

O dorință pentru noi este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată! Avem povestea dintre Bonnie Farraday și Cromwell Dean, doi muzicieni, compozitori și artiști. Cromwell este cel mai talentat și popular DJ din rândul tinerilor, însă muzica pe care o compune acum este departe de ceea ce compunea acesta cândva.

Viața nu a fost blândă cu el, căci cineva ca el, cineva care are sinestezie, nu poate face față la fel ca un om normal suferinței. Cândva simfoniile și muzica clasică erau totul pentru el. Dar toate acestea îi amintesc de demonii pe care încearcă să îi țină în frâu. Chiar dacă de dragul trecutului Crom părăsește Anglia și aterizează în Carolina de Sud pentru a studia muzica.

Acolo o întâlnește pe Bonnie Farraday, fata care îi va schimba întreaga viață. Până la Bonnie el nu a mai trăit, iar o dată ce ea intră în viața lui, lumea începe să arate ca un curcubeu. Căci asta reprezintă ea și vocea ei, un albastru-violet printr-o mare de bleumarin. Dar Bonnie are propriii demoni. Și oare ce se va întâmpla când aceștia le vor răpi totul? Tot ce le rămâne de făcut este să își cânte simfonia poveștii de dragoste cât încă mai au timp.

   ,,-De ce te-ai îndrăgostit de el. Și-a petrecut braţul pe după al meu. La cum iubești tu muzica… Ţi-era sortit să găseşti pe cineva care o iubeşte la fel.”

De ce Tillie Cole rupe mereu inimile cititorilor?

Asta este o întrebare pe care mi-am pus-o abia acum, citind încă o poveste superbă de la autoarea poveștii A thousand boy kisses. Nici măcar nu contează. atâta vreme cât poveștile scrise de ea arată ca cea dintre Poppy și Rune sau ca aceasta dintre Crom și Bonnie. Deși a început ca o carte oarecare de dragoste, Tillie Cole mi-a frânt inima încă o dată.

Povestea dintre Crom și Bonnie mi-a mângâiat sufletul într-un mod greu de explicat prin cuvinte. Este pentru prima oară când întâlnesc un personaj cu sinestezie și îmi pare rău că nu pot vedea și eu lumea ca și Cromwell. Cred că e superb să ai sinestezie, dar cred că este și incredibil de greu să simți totul atât de puternic.

Două povești de suflet…

Am iubit faptul că simțeam că aud toată muzica lor. Am iubit faptul că simțeam că pot vedea totul prin ochii lui Crom. Am iubit că tema cărții a fost una atât de emoționantă, atât de artistică și de sensibilă! Descrierile lui Tillie Cole sunt sfâșietor de frumoase, au o anumită emoție, o sensibilitate aparte. Am devorat fiecare pagină, ascultând muzica menționată între pagini, plângând și suferind cu cele două personaje pe care acum știu că le ador.

Tillie Cole a reușit să ne prezinte viața de artist văzută exact prin ochii de artist. Ce poate fi mai frumos? Nu cred că există persoane care citească în viața asta A wish for us și A thousand boy kisses și să nu le iubească. Pentru mine sunt două povești care au intrat în inima mea, creându-și un loc acolo, special pentru ele. Simt că aceste două cărți m-au schimbat și cred că citindu-le am trăit o experiență pe care doar Tillie Cole mi-o poate oferi.

Citiți cărțile ei, iubiți-le și învățați să vedeți viața atât de minunat cum o fac personajele ei! Sper ca și pe voi să vă impresioneze la fel de mult!

Titlu: O DORINȚĂ PENTRU NOI
Autor: Tillie Cole
Traducător: Andreea Șeler
An apariție : 2023
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 398
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 6413

Alte recenzii de la Tillie Cole:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 3 luni, 21 zile și a scris până acum 407 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments