Rezumat Galacticele - Vasile Burlui

Lirica să tălmăcește, sub aparențele unei ars amandi, o iscusită, perpetua ars poetica, al cărei autor ni se înfățișează drept un personaj captiv, un rod al întâmplării fericite care este, în prima și ultima instanță, întâlnirea cu ancestralul, cu sisifi  și misterioasa povară a scrisului devorator, situând poezia în siajul misterelor eleusine sau orfice.
Citește tot rezumatul cărții Galacticele... - Livia Iacob   Vasile Burlui adună nostalgii, tristeți, gânduri, spaime generate de inexorabila trecere a timpului.  Dar  lucrurile nu sunt atât de simple: urmele lăsate în memorie și în suflet de traumele unei existențe zbuciumate sunt adânci și dureroase. Poeziile volumului indică fiecare o stare, un popas al memoriei pe anevoioasa cale a unei Golgote spirituale. - Iulian Popescu   Vasile Burlui apare cu acesta antologie ca poet al neliniștii și al haosului de lumină, ca un poet galactic. Universul său original ne cucerește prin discurs și sensibilitate livrescă. Neîndoielnic, pentru poezia română contemporană avem a face cu una dintre cele mai tulburătoare cărți de poezie, în care sintaxa bine tensionată dă în vileag, pe de o parte, un apostol al poeziei de bun gust, iar pe de altă parte un profet al noilor tipuri de galaxii. - Paul Gorban Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Galacticele?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Galacticele și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Galacticele scrisă de Vasile Burlui. Galacticele a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Galacticele este editura CARTEA ROMANEASCA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CARTEA ROMANEASCA aici. Cartea Galacticele face parte din categoria Poezie. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 456 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Galacticele și, de asemenea, sperăm că autorul Vasile Burlui, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde