În volumul de față, frapează, în primul rând, puterea și lejeritatea cu care poetul construiește, în spiritul unui neoromantic incurabil, o ceremonie a sunetului, una care dezvoltă simboluri, teme și probleme dintre cele mai grave, cum ar fi trecerea ireversibilă a timpului, viața, moartea, iubirea etc.
Chiar și la o simplă lectură, Concert brandenburgic dă în vileag o lirică a ritmurilor țari, fapt ce ne face să credem că Vasile Burlui este un poet al incantațiflor percutante, un poet care, aflându-se întotdeauna în preajma lui Orfeu, își caligrafiază cu note muzicale sufletul bântuit de obsesii astrale. Iar toate acestea le face printr-o simplitate aproape naturală a contemplației, întâlnită în special la călugări, în timpul liturghisirilor, sau în cântecele populare. - Paul GORBAN
