Sa nu plangi!

Autoarea bestseller-ului New York Times Fata cea bună, Mary Kubica se întoarce acum cu o poveste electrizantă despre obsesie și înșelătorie, o poveste care îți dă dependență.   În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei.
Citește tot rezumatul cărții Sa nu plangi!... Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios „Dragostei mele“, lăsând-o pe prietenă și colega ei de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa. Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.   În vreme ce Quinn căută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de departe și de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă. Fragment din cartea "Să nu plângi!" de Mary Kubică: "Traversez parcul, îndepărtându-mă de lac, și trec pe lângă vechiul carusel. Mă uit în ochii lipsiți de viață ai unui cal, ai unei girafe, ai unei zebre. E acolo și un șarpe de mare pe spinarea căruia am avut parte de primul meu sărut. Cu Leigh Forney, acum în anul întâi la Universitatea Michigan, unde studiază biofizica sau nu-știu-ce molecular; în fine, așa am auzit. N-a plecat doar Leigh. Au plecat și Nick Bauer și Adam Gott. Nick s-a dus la Cal și Adam la Wayne State, unde joacă. în echipa de baschet. Mai e și Percival Allard, căruia i se zice Percy, care s-a dus la o școală din Ivy League în New Hampshire. Toată lumea a plecat. Toată lumea, în afară de mine. - Ai întârziat, spune Priddy, când sunetul clopoțelului de la ușă îmi trădează sosirea după ora de începere a programului. Stă în picioare la casa de marcat și numără bancnotele din sertar. Doisprezece, treisprezece, paisprezece... Nu ridică ochii atunci când întru eu. Are părul desfăcut, iar buclele mici, cărunte, cad pe umerii cămășii ei severe, apretate. E singura care are voie să-și poarte părul desfăcut. Ospătărițele care umblă de colo-colo în uniformele lor alb-negru și umplu olivierele au părul prins în cozi de cal sau împletit. Nu și doamna Priddy. O dată am încercat să-i spun Bronwyn. În fond, așa o cheamă. Așa scrie pe ecuson. Bronwyn Priddy. N-a fost prea bine. - Traficul, îi răspund, iar ea pufnește. Pe inelar poarta verighetă de la soțul ei defunct, domnul Priddy. Se spune că moartea lui a fost provocată de cicăleala ei constantă. N-am de unde să știu dacă e sau nu adevărat. Femeia are o aluniță pe față, chiar în ridurile alea adânci dintre gura și nas, o aluniță mare, maro închis și perfect rotundă, din care răsare un singur fir de păr alb." Citește mai puțin...