De-a lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale: războiul, foametea și molimele. în secolul XX, a reușit să le rezolve în mare măsură. Războiul nu mai are aceeași putere de distrugere: în prezent numărul celor care se sinucid e mai mare decât al celor morți în conflicte armate.
Foametea dispare: oamenii suferă mai degrabă din cauza obezității decât din cauza malnutriției. Molimele nu mai fac ravagii: mai mulți oameni mor de bătrânețe decât în urma bolilor infecțioase. Ce anume va lua însă locul războiului, foametei și molimelor în agenda omenirii? Ce destin vom alege pentru noi înșine, ce scopuri ne vom stabili? Yuval Noah Harări explorează proiectele, visurile și coșmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină asemenea zeilor, învingând moartea și creând viața artificială. Este chiar următorul stadiu al evoluției ヨ Homo deus.
