Rezumat Sapiens. Scurta istorie a omenirii - Yuval Noah Harari

Publicată inițial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internațional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.   Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puțin șase specii de oameni.
Citește tot rezumatul cărții Sapiens. Scurta istorie a omenirii... Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpînii planetei? De la începuturile speciei noastre și rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global pînă în modernitate, Sapiens îmbină istoria și știința pentru a pune în discuție tot ce știm despre noi înșine, ne arată cum ne-am unit ca să construim orașe, regate și imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi și în cărți, dar și cum am devenit sclavii birocrației, ai consumerismului și ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de cîteva decenii am început să încălcăm legile selecției naturale care au guvernat viața în ultimii patru miliarde de ani. Dobîndim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci și pe noi înșine. Încotro ne duce aceasta și ce vrem să devenim?   Interesantă și provocatoare... Ne ajută să înțelegem de cît de puțin timp sîntem pe acest pămînt, de cît de puțin timp există lucruri ca agricultura sau știința și de ce este bine să nu le luăm ca pe ceva de la sine înțeles. - Barack Obama   Sapiens abordează cele mai mari probleme ale istoriei și ale lumii moderne, fiind scrisă într-o limbă plină de viață. - Jared Diamond   O istorie a civilizației captivantă, provocatoare... combinată cu o gîndire nonconformistă și fapte uimitoare. Această carte fascinantă și distrugătoare de mituri nu poate fi rezumată... pur și simplu trebuie s-o citești. - Financial Times   În această analiză exhaustivă a istoriei oamenilor, Harări le oferă cititorilor ocazia să reconsidere totul: de la supraviețuirea lui Homo sapiens pînă la fascinanta chestiune a modului în care societatea se organizează prin ficțiuni. - Booklist Sapiens îi poartă pe cititori într-un tur rapid al istoriei speciei noastre... o lectură importantă pentru un sapiens cu preocupări serioase, care reflectează asupra lui însuși. - The Washington Post Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din volumul "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii" de Yuval Noah Harări : "Nu există dreptate în istorie  A înțelege istoria umană în mileniile care au urmat Revoluției Agricole se reduce în ultimă instanță la o singură întrebare: cum s-au organizat oamenii în rețele de cooperare în masă, câtă vreme le lipseau instinctele biologice necesare pentru a susține astfel de rețele? Răspunsul scurt este că oamenii au creat ordini imaginate și au născocit sisteme de scriere. Aceste două invenții au umplut lacunele lăsate de moștenirea noastră biologică. Totuși, apariția acestor rețele a fost pentru mulți o binecuvântare dubioasă. Ordinile imaginate care susțineau aceste rețele nu erau nici neutre, nici corecte. Ele îi împărțeau pe oameni în grupuri imaginare, ordonate într-o ierarhie. Nivelurile superioare se bucurau de privilegii și putere, în timp ce cele inferioare sufereau din cauza discriminării și opresiunii. Codul lui Hammurabi, de exemplu, stabilea o ordine ierarhică cu oameni de rang superior, oameni de rând și sclavi. Cei de rang superior primeau toate lucrurile bune în viață. Oamenii de rând primeau ce rămânea. Sclavii primeau o bătaie dacă se plângeau. În ciuda faptului că proclamă egalitatea tuturor oamenilor, ordinea imaginată instituită de americani în 1776 stabilea de asemenea o ierarhie. Ea crea o ierarhie între bărbați, care beneficiau de pe urma ei, și femei, pe care le lasă fără putere. Crea o ierarhie între albi, care se bucurau de libertate, și negri și amerindieni, care erau considerați oameni de un tip inferior și care nu aveau deci parte de drepturile egale ale oamenilor. Mulți dintre cei care au semnat Declarația de Independență erau proprietari de sclavi. Ei nu și-au eliberat sclavii după ce au semnat Declarația și nici nu s-au considerat ipocriți din această cauză. În opinia lor, drepturile omului aveau prea puțin de-a face cu negrii. Ordinea americană consacră de asemenea ierarhia dintre bogați și săraci. Majorității americanilor de atunci nu li se părea o problemă inegalitatea cauzată de faptul că părinții bogați își transmiteau banii și afacerile copiilor lor. După părerea lor, egalitatea însemna pur și simplu că aceleași legi li se aplicau deopotrivă bogaților și săracilor. Ea nu avea nimic de-a face cu ajutorul de șomaj, educația generalizată ori asigurările de sănătate. Și libertatea avea conotații foarte diferite de cele pe care le are astăzi. În 1776, ea nu însemna că cei lipsiți de putere (cu certitudine nu negrii sau indienii sau, Doamne ferește, femeile) puteau obține și exercită puterea." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Sapiens. Scurta istorie a omenirii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Sapiens. Scurta istorie a omenirii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Sapiens. Scurta istorie a omenirii scrisă de Yuval Noah Harari. Sapiens. Scurta istorie a omenirii a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Sapiens. Scurta istorie a omenirii este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Sapiens. Scurta istorie a omenirii face parte din categoria Istorie Universala. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 384 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Sapiens. Scurta istorie a omenirii și, de asemenea, sperăm că autorul Yuval Noah Harari, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII SAPIENS. SCURTA ISTORIE A OMENIRII PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie ”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari
Recenzie ,,Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari
Recenzie ,,Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari
publicată la 2020-12-23 16:44:37
recenzie scrisă de Diana Cornila
Recenzie “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari
Recenzie “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari
publicată la 2021-11-21 02:07:25
recenzie scrisă de Taisia Crudu
0 secunde