Rezumat Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul - Paisie Aghioritul

Patimi și virtuți este volumul al cincilea din colecția Cuvinte duhovnicești  În acest volum sunt cuprinse învățături ale Starețului cu privire la patimi și virtuți.  Aceste cuvinte nu constituie o învățătură sistematică, nici nu se referă pe larg la toate patimile și virtuțile, ci ele au fost adunate din răspunsurile Starețului la întrebările legate de "diagnosticarea" și vindecarea patimilor, precum și de lucrarea virtuții.  Starețul, prin cunoscutul său tact pastoral, prin pildele potrivite și umorul spontan, aduce însorire duhovnicească, care ajută să se deschidă în sufletul nostru florile pocăinței și astfel să dăm rod de virtute.  Ne încurajează să privim în față pe omul nostru cel vechi și astfel să ne scârbim de "masca lui cea hidoasă" și să o lepădăm.
Citește tot rezumatul cărții Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul... Credem că vorba simplă dar luminată a Starețului ne va ajuta să ne nevoim și mai mult, pentru a ne slobozi din robia patimilor și a trăi libertatea cea în Hristos. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul scrisă de Paisie Aghioritul. Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul este editura EVANGHELISMOS - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura EVANGHELISMOS aici. Cartea Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 336 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Cuvinte duhovnicesti Vol.V: Patimi si virtuti - Cuviosul și, de asemenea, sperăm că autorul Paisie Aghioritul, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde