Șirul de Nuvele pentru un an construiește o comedie/ tragedie umană, din zeci de frînturi puse alături. Sentimentele omenești cele mai frecvente, iubirea, ura, dorința de avere, teamă, zgîrcenia, spaima de moarte, maternitatea, neliniștea măritișului, depresia vieții banale, răzbunarea neghioabă sînt transpuse în cele mai diferite decoruri din viața italiană modernă. Volumul al doilea, Viața goală, vorbește despre forța artei de-a influența existență, farmecul bătrîneții paralizate care învinge teama de moarte, chinurile de duplicitate ale căsniciei, lumea nemiloasă a animalelor care o imită pe cea a oamenilor, iubirea chinuitoare care duce la moarte, ședință de spiritism judecata la tribunal, spaima de sărăcie care e mai mare decît spaima de singurătate, trădarea oamenilor și fidelitatea cîinelui, falsitatea destinelor paralele, amantul obsedant după moarte, caracterul fluid al oamenilor, puterea demagogiei, ipocrizia subțire, trauma văduviei, grotescul existenței. Luigi Pirandello (1867-1936) a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în 1934, pentru că nuvelele sale dovedesc "improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viață".
Să nu spui asta. Mă supăr. Fiindcă, dacă aș fi tîmpit, știi ce om de treabă aș fi eu? Aș privi lumea de sus. Bine îmbrăcat, bine încălțat, cu o frumoasă cravată heliopro… heliotro… cum îi zice?… heliotropică, și jiletca de catifea neagră că a ta… Vai, ce mi-ar plăcea cu jiletca de catifea ca a ta, sărantoc nenorocit ce sînt eu! Ascultă. Hai să facem așa, spre binele tău. Dacă e adevărat că doamnele astea Confucius trebuie să apară, să facem iar dezordine prin atelier, sau vor rămîne cu o părere proastă despre tine. Ar fi mai bine să te găsească și scufundat în activitate, cu sudoarea… cum îi zice? cu pîinea… mă rog, cu sudoarea frunții pentru pîinea ta. Ia o bucată zdravănă de lut, întinde-o pe un șevalet și apucă-te iute de-o schiță despre mine, așa, întins. O să-i spui Luptînd și o să vezi că ți-o cumpără urgent pentru Galeria Națională. (fragment)
