Rezumat Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el - Paula Stoianovici

Myla Pierce visează cu ochii deschiși la o carieră în Jurnalism, iar atunci când se mută în New York, nu se gândește decât la împlinirea visului său. Orice încercare de a scăpa de trecut, îi lăsă urme adânci în suflet, iar noul arogant care apare pe nepusă masă în viața ei, o bulversează și o face să se simtă din nou vie sau cel puțin asta crede ea...
Citește tot rezumatul cărții Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el... Roman Davenport are toate atuurile necesare pentru a cuceri orice femeie își dorește. Este frumos, bogat și știe care îi sunt prioritățile în viață. O aventură reprezintă pentru el un adevărat clișeu, iar atunci când o întâlnește pe Myla, toată lumea lui îi este dată peste cap. Nu e facil să fii în centrul atenției, mai ales când trecutul te pândește din umbră și apare de nicăieri, zdruncinadu-ți relația. Însă dorințele îi învăluiesc și odată ce pășește în casa lui Roman, aceasta își lăsă inhibițiile la ușă. Iar Roman este fericit să o călăuzească în tainele amorului. Dar oare este suficientă pasiunea pentru a menține o relație? „- Cam așa ceva. Îmi ia corsetul din mână și îl pune la loc, luând cutia din fața mea. Însă îl vei proba mâine. Vine în spatele meu și își pune mâinile pe umerii mei. Vreau să îmi petrec ziua cu logodnica mea. Să o iubesc și să îi ofer plăcere, zice cu buzele lipite de lobul urechii, și cum sunt un nesatul, o voi lua-o de la capăt, iar și iar. Mâine avem timp de joacă.” Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el scrisă de Paula Stoianovici. Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el este editura STYLISHED - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura STYLISHED aici. Cartea Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 368 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Fratii Davenport Vol.1: O pasiune pentru el și, de asemenea, sperăm că autorul Paula Stoianovici, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde