Le-am încercat pe toate! Plânsete, încăpățânare și crize de furie (perioadă 1-5 ani) Desene de Anouk Dubois Cum poți să scapi de veșnicele dispute cu copilul care nu vrea să se îmbrace pentru grădiniță, care se tot trezește noaptea și nu mai vrea să doarmă singur, care nu se mai lăsa dus de la locul de joacă ori care vorbește urât și își lovește fratele mai mic? Părinții au tendința de a interpreta comportamentele enervante ale copiilor ca pe niște manifestări ale relei-voințe ori sfidării.
Alții se culpabilizează: oare nu cumva mi-am traumatizat copilașul? Descoperirile recente din neurofiziologie și psihologia experimentală aruncă o nouă lumină asupra acestor comportamente "obraznice": copilul nu vrea să-și sfideze părinții, ci are nevoie de o urgență reglare neuro-hormonală. Criza de nervi a copilului mic din supermarket nu e un moft, ci un semn că cel mic este epuizat de procesarea a mii de stimuli senzoriali. La fel, un copil de 3 ani nu minte cu bună știință când începe să fabuleze, ci doar își exersează o capacitate cerebrală nou dezvoltată, cea a fanteziei, a jonglării cu imaginile mentale. Plecând de la astfel de explicații, cartea oferă soluțiile potrivite vârstei și îi încurajează pe părinți să-și revadă propriile certitudini și credințe legate de educația copiilor. Isabelle Filliozat este psihoterapeuță și specialistă în educație școlară, fiind directoarea Școlii de Inteligențe Relaționale și Emoționale din Aix-en-Provence, dedicată parentajului și dezvoltării personale. La Editura Trei, vor mai apărea, de aceeași autoare, alte două volume de parentaj dedicate vârstei școlare mici și adolescenței. Anouk Dubois este ilustratoare și formatoare în parentaj. Douăzeci și nouă de cărți traduse în 19 limbi. Conferințe care adună, săptămânal, sute de persoane. Isabelle Filliozat a ajuns în câțiva ani o referință în materie de educație a copiilor, devenind celebra mai ales pentru abordarea sa: parentajul pozitiv. Acest tip de educație pleacă de la principiul după care copilul nu este obraznic pentru că așa îi cășuna, pentru că vrea doar să-și supere părinții, ci pentru că nu are de ales: creierul său este încă necopt. Bazându-se pe aportul neuroștiințelor, autoarea propune numeroase trucuri pentru părinții debusolați. - La Croix Între 1 și 5 ani, copilul pare că adora să-și scoată părinții din fire. Pentru a evita escaladarea situației sau resemnarea, psihoterapeuță Isabelle Filliozat disipează frecventele neînțelegeri, explicând cât și când e în stare copilul să priceapă ce i se cere. De exemplu, e mai bine să i se indice ce anume are de făcut, în loc să i se spună ce nu are voie să facă – o îndrumare pozitivă este mai ușor de asimilat decât o interdicție. Cartea beneficiază de explicații limpezi, susținute de noile descoperiri din neurofiziologie, dar și de scenetele cu scenarii imbatabile desenate de Anouk Dubois. - Psychologies Fragment din cartea "Le-am încercat pe toate!" de Isabelle Filliozat: "Lovituri, palme Părintelui îi face bine când lovește, bate, pălmuiește, trage de urechi, pentru că scapă astfel de tensiunea nervoasă și are impresia că ar fi făcut totuși ceva, că nu este complet neputincios. Din orice alt punct de vedere, bătaia nu este doar inutilă, ci și nocivă, deoarece: - Aceasta îl învață pe copil că loviturile sunt un mod de a rezolva problemele și, în plus, că această abordare este recomandată de părinți! - Chiar dacă duce la întreruperea pe termen scurt a comportamentului nedorit, e total ineficientă pe termen mediu sau lung și, de aceea, dacă părintele insistă pe această cale, violența riscă să escaladeze. - Copilul, pentru a se proteja, se blîndează: „Nici nu mă doare." Această desensibilizare îi va crea mai târziu probleme. (În special prin creșterea riscului de a se implica în accidente rutiere). - Paralizează dezvoltarea emoțională firească. - Copilul este umilit, înjosit. Se simte disprețuit, permanent vinovat, rău, ceea ce îi afectează încrederea în sine și în abilitățile sale. Are sentimentul că este abandonat, exclus, respins, se percepe ca fiind lipsit de orice merit. - Acumulează frica și furie care riscă să izbucnească mai târziu sub forma unor gesturi de violență față de ceilalți, față de colegii de școală, apoi față de oricine asupra căruia va avea autoritate, îndeosebi față de propriii săi copii. La fel, această agresivitate va putea fi întoarsă și împotriva sieși, sub formă de boală psihosomatică sau de eșecuri repetate. - Chiar și la maturitate, frica va fi gata să reapară în orice moment. Având o încredere de sine redusă, va încerca să se adapteze mai degrabă decât să conteste ordinea lucrurilor, să se supună fără să crâcnească oricărei autorități ori, dimpotrivă, va prelua cu forța puterea de la altul, din moment ce exact asta a învățat. - Împiedică socializarea. Ceilalți fiind percepuți ca potențial periculoși, copilul (și apoi adultul care va deveni) se îndepărtează de ei la propriu, ca și la figurat. - Îi dă peste cap reperele. Cum să înțelegi că cel care zice că te iubește te bate? În mintea copilului, dragostea și umilirea ajuns să fie asociate, ceea ce nu prevestește nimic bun pentru viitoarele sale relații de iubire."
