Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusa

    Cu măiestrie și sensibilitate, biografia scrisă de Barbara Leaming explorează lumea aparent magică a tinereții lui Jackie, căsătoria ca de poveste cu un senator și candidat la președinție bogat și atrăgător, și transformarea ei uimitoare într-o soție abilă de politician și o Primă Doamnă unică.
Citește tot rezumatul cărții Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusa... Felul cum tânăra femeie a respins hotărât ideea unei „căsătorii sigure”, ca soție a vreunui bărbat remarcabil din punct de vedere social dar absolut predictibil, a condus-o către JFK și, în timp, către faima internațională. Însă trauma asasinării soțului avea să-i dăuneze mai mult decât s-a știut. Până acum.     „Jacqueline a fost metafora vizuală a administrației Kennedy și efigia modei anilor 1960. Alături de accesoriile celebrității feminine, personalitatea să întregește portretul Primei Doamne ca etalon internațional, cel puțin pentru secolul XX, și cu siguranță continuă să reprezinte un clasic al feminității din preajma puterii supreme, fiind denumită de presă internațională Regina Americii sau Prima Doamnă a Modei.” (Diana Mandache)      Fragment din volum:       “Când s-a tras prima împușcătură, Jackie n-a mai făcut cu mâna și s-a uitat în mulțime. El s-a întors scurt la stânga și s-a uitat la soția lui. Până să se uite Jackie în dreapta, el le făcea deja iar cu mâna privitorilor. Apoi, și ea la fel ca președintele, și s-a întors la loc spre oamenii de pe partea ei și a început să facă din nou cu mâna. Zgomotul primei împușcături fusese neclar. Agenții Serviciului Secret care călătoreau în coloane îl luaseră și ei drept zgomot de motocicletă, sau poate o pocnitoare. Însă nu putea exista nicio îndoială cu privire la cea de a doua împușcătură, care a trecut prin ceafa președintelui, a ieșit mai jos de mărul lui Adam și l-a nimerit în umărul drept pe guvernator, care stătea în fața lui Kennedy. Strigătele lui Connally „Oh, nu, nu, nu... Dumnezeule, au să ne ucidă pe toți!" au făcut-pe Jackie să se întoarcă. Jack părea să-și ducă mâna la gât. Mai întâi cu dreapta, apoi cu ambele mâini, ea l-a tras de brațul stâng ridicat într-un efort disperat de a-l trage în jos, cum reușise să facă Nellie Connally cu soțul ei. Însă ambele brațe a lui Jack erau înțepenite și timp de cinci secunde Jackie s-a chinuit în zadar.     Se uită direct la fața lui Jack, când a treia împușcătură a lovit în partea dreaptă a capului. La contact, s-a auzit o bufnitură puternică, ca aceea făcută de un pepene care explodează pe pavaj. Din rană a țâșnit un fel de nor roz, diafan, de materie cerebrală și osoasă, împroșcând fața, părul și hainele lui Jackie. Când el s-a prăbușit spre ea, Jackie a strigat: „Dumnezeule, ce fac ei? Dumnezeule, l-au omorât pe Jack, l-au omorât soțul meu, Jack, Jack!” Ridicându-se în genunchi, a continuat: “Creierul lui e în mâna mea.” Putea fi ucisă și ea dacă traiectoria glonțului ar fi fost puțin diferită, sau putea fi ușor omorâtă în limuzina deschisă după aceea." Citește mai puțin...