O luna in confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei

    Dialogurile reunite aici sunt o incursiune în aspectele intime ale eului, existenței și lumii în care trăiește Liviu Antonesei. Intimitatea este refăcută, treptat sau printr-o mișcare de spirală, în multiplele ei înțelesuri.
Citește tot rezumatul cărții O luna in confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei... Ne întâlnim cu eul profund, pe care omul îl ecunoaște și cunoaște când rămâne singur cu sufletul său, cu eul cotidian, care face trecerea simplă de la o zi la alta și servește deopotrivă că spațiu deschis evenimentelor periodice, cu presupozițiile ultime viabile în timpul acordat vieții, toate acestea justificate prin confruntarea cu dimensiunea concretă a existenței. Cartea a rezultat din activitatea dialogală practicată vreme de o lună, timp în care scriitorul a fost luat și a răspuns zilnic la întrebări. Cunoscută fiind disponibilitatea lui Liviu Antonesei pentru conversație și confesiune, sincer și deschis cu el însuși și cu interlocutorul „potrivit”, dispus să se întoarcă la sine încă o dată, cu ajutorul celuilalt, prin mijlocirea întrebărilor, conversațiile caută liber cum anume dorința de comunicare și nevoia de destăinuire sunt reținute de un spirit care valorifică singurătatea, dar care deopotrivă ia parte, se implică și/sau reacționează la evenimentele personale, sociale, politice. (Nicoleta Dabija - aprilie 2009, Iași)     CUPRINS: • Cuvânt înainte • Despre confesiune în toate stările sale • Despre identitățile multiple • O plimbare prin viață... • Scurt popas în cultura română actuală în lumea cărților • În lumea scriitorului Liviu Antonesei... ca ființă socială • Pe urmele credințelor... • ...Și alte pasiuni • Raport final...         Fragment din volum:       “NICOLETA DABIJA - Cum este să fii Liviu Antonesei, unitatea aceasta care nu se pierde în multiplele sale identitați, ci se fortifică, aș crede, din jocul lor asemenea firului de lînă pe care l-a fortificat Wittgenstein în istoria filosofiei?      LIVIU ANTONESEI - Ca să fiu sincer și fără vreo dorință de a epata pe cineva ori de a dori să provoc cuiva vreun complex, eu zic că este foarte bine, pentru mine, desigur, în primul rînd, că sînt așa cum sînt! În primul rînd, nu mă plicitisesc de mine și cu mine. Al doilea, poate reușesc să fiu mai puțin plicticos și pentru ceilalți. Pe deasupra, am senzația că toate aceste identitați, toate aceste dimensiuni, toate aceste preocupări, adesea foarte depărtate una de cealaltă - să scrii comentarii despre politica românească și poezii de dragoste la interval de cîteva ore poate fi destul de derutant pentru multă lume mă ajută să mă cunosc mai bine, să-mi măsor puterile creative, să-mi evaluez deschiderea și limitele. Să știți că eu l-am luat destul de în serios pe Socrate și o bună parte din timpul meu, din viața mea le consum ca să mă cunosc - cît de bine pot! - pe mine însumi, dar nu pe un „mine" izolat, solipsist, ci pe acel „mine" care se află la intersecția nenumăratelor sale contacte cu lumea, chiar cu Lumea, de la divinitate și pînă la firul de iarbă, pe care, ca un bun buddhist, regret adesea că-l strivesc sub talpă.      ND - Revenim la “Literatură, ce poveste!” și la ideea pe care am amintit-o deja, anume că realitatea nu e multiplă, ci are dimensiuni. Putem aplica această idee și eului D-voastră, să spunem că el nu e multiplu, nu e un eu-ciorchine, cum l-ar numi un filosof postmodern, ci numai un eu în mai multe dimensiuni, straturi?     LA - Vreau să vă felicit. Cred că ați reușit să spuneți mult mai concentrat și mult mai bine ceea ce mă tot chinui eu să tot spun de vreo două pagini încoace. Încă o dată, vă felicit, dar va și mulțumesc, pentru că m-ați ajutat să mai fac un pas pe calea aceasta, preferată de mine între toate, care este autocunoașterea." Citește mai puțin...