David si vioara lui

    „Lumea e frumoasă, David, să nu uiți niciodată asta! Și, dacă uneori te simți îndemnat să crezi că nu-i frumoasă, amintește‑ți doar că tu, dacă vrei, o poți înfrumuseța.” Așa suna cel din urmă sfat pe care David, un băiețel în vârstă de numai zece ani, îl primește de la tatăl său.
Citește tot rezumatul cărții David si vioara lui... Vrând să-și crească băiatul într‑o lume lipsită de rău și neatinsă de convențiile și de prejudecățile sociale, un bărbat care nu își dezvăluie nimănui numele duce o viață retrasă într‑o colibă din vârf de munte alături de fiul său, David. Instruit chiar de tatăl lui – el însuși un violonist desăvârșit –, David învață să cânte la vioară și pune în cântecele sale întreaga frumusețe a lumii.      Scrisă de Eleanor H. Porter, autoarea minunatului roman pentru copii Pollyanna, această carte – David și vioara lui – este povestea unui băiețel orfan, David, care își află calea în viațaiînfrumusețând prin bunătatea, inocența și talentul sau viețile tuturor celor pe care îi întâlnește și câștigându‑le astfel dragostea.      Fragment din volum:       “După aceea, David a făurit o adevărată lume nouă pentru Joe - o lume în care muzică fermecătoare luase locul tăcerii; unde tovărășia încântătoare luase locul singurătății; și unde prăjiturile și gogoșile gustoase luaseră locul foamei.     Văduva Glaspell, mama lui Joe, muncea cu ziua la curățenie și la spălat rufe; iar Joe, vrând-nevrând, rămânea în grijă oarecum nestatornică și categoric stângace a lui Betty. Betty nu era nici mai bună, nici mai rea decât alte fete de doisprezece ani, neștiutoare și cu capul în nori, și poate că nici nu era de așteptat din partea ei să-și petreacă toate orele însorite închisă în casă cu fratele ei greu încercat și oarecum arțăgos. Ce-i drept, la prânz apărea întotdeauna fără greș ca să pregătească un fel de gustare pentru ea și pentru Joe. Dar cămara familiei Glaspell era deseori la fel de goală ca stomacurile înfometate care își puneau nădejdea în ea; și ar fi fost nevoie de o bucătăreasă mult mai pricepută decît Betty cea sprințară ca să transforme ingredientele care se găseau în ea în ceva gustos sau măcar îndestulător.     Toate acestea s-au schimbat odată cu sosirea lui David în viața lui Joe. Mai întâi au fost muzică și tovărășia. Tatăl lui Joe „cântase în orchestră" în tinerețe și (potrivit văduvei Glaspell) „se pricepea bine la muzică". De la el, după cum se părea, moștenise și Joe pasiunea pentru melodie și pentru armonie; și nu era de mirare că David recunoscuse atât de curând un spirit înrudit în băiatul cel orb. La prima atingere de arcuș, pereții murdari din jurul lor se năruiau și, împreună, cei doi băieți călătoreau într-o lume fermecată, plină de frumusețe și bucurie.     Dar Joe nu se mulțumea numai să asculte. După ce „doar a atins" vioară - prima lui rugăminte fierbinte a ajuns să tragă timid cu arcușul pe corzi. Iar apoi, după un timp neînchipuit de scurt, a dibuit frânturi de melodii; și, la capătul a două săptămâni, David i-a adus lui Joe vioară tatălui său, ca să exerseze la ea.     - Nu pot să ți-o DAU ție - nu de tot, a explicat David, cu vocea tremurându-i puțin, pentru că a tost a tăticului, știi; și când o văd, e aproape că ai cum l-aș vedea pe el. Dar poți să o iei și să o ții aici ca să cânți ori de câte ori vrei." Citește mai puțin...