Seria „Viețile sfinților” cuprinde șapte volume cu învățături despre: Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Gheorghe, Sfinții Constantin și Elena și Sfinții Mihail și Gavriil.
Alegerea acestora nu a fost deloc ușoară, având în vedere numărul generos de persoane sfinte cuprinse în calendarul creștin ortodox, însă i-am ales pe cei mai cunoscuți și dragi nouă, românilor, criteriul definitoriu fiind numărul mare de credincioși care le poartă numele. Nu întâmplător primul volum îl prezintă pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul și creștinătorul nostru. În societatea de astăzi, mercantilă și egocentrică, mandatul apostolic dat de Mântuitor ucenicilor Săi în urmă cu două milenii se adresează fiecărui creștin. Toți suntem chemați să dăm mărturie despre credința iubitoare, să dovedim că învățătura Domnului, transmisă și consemnată de Sfinții Apostoli, este actuală, ca jertfă de sine este începutul iertării și acceptării celuilalt. Cu atât mai mult ne este reper în această direcție Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. CUPRINS: Cuvânt înainte • Introducere • Viața • Minuni • Cinstire • Bibliografie
